Situația din Statele Unite ale Americii nu a cunoscut în ultimele săptămâni o îmbunătățire, iar desfășurarea turneului de la New York se află sub semnul întrebării. Organizatorii fac tot posibilul ca întrecerea să aibă totuși loc în acest sezon competițional, dar nu primesc un răspuns pozitiv din partea jucătorilor. Sportivii care acceptă să meargă la Flushing Meadows pentru a concura sunt de obicei participanții aflați în partea inferioară a clasamentului, iar organizatorii nu sunt prea încântați să aibă parte de un eveniment de la care să lipsească numele uriașe din sportul alb.
Patrick McEnroe, fostul căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a Statelor Unite ale Americii, este de părere că US Open trebuie să se țină în 2020 cu orice preț. Acesta i-a contrazis pe primii doi jucători ai lumii, Novak Djokovic și Rafael Nadal, care spun că nu sunt siguri de participare în cazul în care turneul de la Flushing Meadows se va desfășura așa cum este programat, din cauza condițiilor stricte impuse de organizatori.

Patrick McEnroe, critici dure pentru Djokovic și Nadal

US Open
De ce nu a reușit Djokovic "Calendar Grand Slam": "Participarea la Jocurile Olimpice, o mare eroare"
IERI LA 15:31
Novak Djokovic și Rafael Nadal au părut mai degrabă împotriva organizării turneului. Cei doi au fost rapid puși la zid de Patrick McEnroe, fratele multiplului câștigător de Grand Slam, John McEnroe.
Cred că ideea de a avea un turneu național este una grozavă dacă se poate întâmpla, dar cred că ar trebui să avem parte în acest sezon de US Open. De asemenea cred că majoritatea jucătorilor vor veni la New York. Nu vă mai luați după Djokovic sau Nadal, ei sunt bogații acestui sport care devin și mai bogați cu fiecare ocazie, iar ideile lor sunt oblice pur și simplu. Vorbiți cu jucători ca Roberto Bautista Agut, care nu produce niciun ban în acest moment. Atunci veți vedea ce înseamnă asta de fapt – John McEnroe, pentru Tennis.com

Ce condiții vor organizatorii US Open să le impună participanților

  • Vestiare adiționale vor fi construite în cadrul complexului
  • Aparate îmbunătățite de filtrare a aerului
  • Participanții vor ajunge la New York prin intermediul zborurilor private. Ei vor fi preluați de organizatorii americani de la aeroporturile din Paris, Viena, Frankfurt, Buenos Aires și Dubai, printre alte locații
  • Jucătorii vor trebui să prezinte dovada că au efectuat testul COVID-19, iar acesta a ieșit negativ
  • Nu li se va permite jucătorilor accesul în vestiare decât înainte de meci
  • Organizatorii au în vedere ca meciurile de pe tablourile masculine să se dispute după sistemul cel mai bun din trei seturi, în loc de cel mai bun din cinci seturi, ca până acum
  • Participanții nu vor petrece prea mult timp în complex – ajungi, te antrenezi, te întorci imediat la hotel
  • Anturaje cu mai mult de patru persoane nu vor fi permise în cadrul complexului de la Flushing Meadows
  • Toţi jucătorii ar urma să locuiască în acelaşi hotel din Manhattan, unde vor fi testaţi zilnic
  • Măștile sunt obligatorii în cadrul complexului de la Flushing Meadows
  • Turneul va asigura pentru jucători fizioterapeuți și preparatori fizici pentru ca jucătorii să nu vină cu proprii lor angajați
  • Arbitrii de linie nu vor mai fi prezenți. Tehnologia video va fi principalul sprijin pentru oficialul din scaun
  • Copiii de mingi vor fi înlocuiți de adulți
O decizie prin desfăşurarea US Open va fi luată după jumătatea lunii iunie.

Adria Tennis Cup din 13 iunie la Eurosport

Tenis
2021, anul lui Novak Djokovic! Sârbul e doar al 5-lea jucător din istorie care reușește asta
22/09/2021 LA 16:04
Tenis
Nadal: "Trec printr-un proces complicat, dureros, dar am în minte un singur lucru"
22/09/2021 LA 08:58