Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Players' Voice | Carla Suarez Navarro, mărturii emoționante după ce a învins cancerul

Irina Aldea

Publicat 04/02/2021 la 12:18 GMT+2

Carla Suarez Navarro este cunoscută deja pentru rezistența ei pe terenul de tenis, însă sportiva din Spania a fost nevoită să adopte această mentalitate și în viața personală, când a fost diagnosticată cu limfomul Hodgkin, un cancer al sistemului limfatic, în toamna anului trecut. Iberica a urmat de atunci un tratament pe bază de chimioterapie pe care l-a finalizat la sfârșitul lunii ianuarie.

Players' Voice - Carla Suarez Navarro

Credit imagine: Eurosport

În ultima ediție a Players' Voice, fosta ocupantă a locului 6 WTA își deschide sufletul și vorbește despre reacția pe care a avut-o când a aflat diagnosticul, modul în care tenisul s-a dovedit esențial și despre visul ei de a reveni pe teren la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Prima ediție a Players' Voice poate fi citită aici.
Nu vrei niciodată să auzi acele cuvinte, dar în final, dacă e rândul tău, e rândul tău.
Înainte de a-mi afla diagnosticul vara trecută, mă tot simțeam obosită în timp ce mă antrenam și am simțit din ce în ce mai multe stări de greață în zile consecutive. Așa că am făcut un test PCR ca să verific dacă am coronavirus, test care a venit negativ. Apoi am mers la medic pentru că am avut dureri de stomac, dureri foarte mari. Mi-au spus că s-ar putea să am gastrită. Mă simțeam rău în continuare, așa că am mers că văd mai mulți medici până când unul dintre ei a vorbit despre posibilitatea unui limfom. A trebuit să așteptăm rezultatele. Mi s-au făcut teste și biopsii pe tot corpul până când în cele din urmă mi-au dat vestea proastă.
Adevărul e că nici nu mai știu ce am gândit atunci, dar prima mea reacție a fost să întreb cum pot să-mi revin. Nu m-am gândit prea mult la altceva, nici măcar nu am pus întrebări legate despre boală, de ce am făcut-o sau ce mi se întâmpla. Voiam doar să știu ce am de făcut pentru a-mi reveni. Atunci experiența mea de jucătoare de tenis m-a ajutat. Tenisul este un sport individual și suntem obișnuiți cu recuperearea.
Carla Suárez Navarro in action at the Qatar Total Open in 2020
Nu mi-am folosit telefonul pentru a căuta mai multe informații, eram sigură că există lucruri pe care dacă le-aș citi nu le-aș putea înțelege. Vorbisem deja cu medicii și mi-au explicat mai multe. Mi-au dat multă speranță și încredere, așa că asta a ajutat foarte mult.
Pentru mine, acest process a fost mult mai dificil de gestionat din punct de vedere fizic. Din punct de vedere mental, știi ce se întâmplă, astfel încât să poți învăța să faci față situației, dar au existat mai multe semne de întrebare în privința efectelor fizice. Nu știam cum va reacționa corpul meu la o situație nouă și fără precedent ca aceasta, așa că au existat zile pe care le-am găsit din punct de vedere fizic foarte dificile, dar din punct de vedere mental, am gestionat totul foarte bine.
A fost important pentru mine să împărtășesc în mod public vestea, pentru că la sfârșitul zilei, înaintea jucătorilor de tenis sau a sportivilor, cu toții suntem oameni normali și am vrut să transmit acest mesaj. De asemenea, oamenii știau că nu m-am antrenat și vor observa absența mea la US Open și Roland Garros, așa că am făcut totul public ca să anunț pe toată lumea că voi lipsi o vreme.
Este adevărat că nimeni nu vrea să citească acest tip de știri, indiferent dacă știi sau nu acea persoană. Deci, într-o anumită măsură, mă așteptam să primesc câteva cuvinte de încurajare, dar nu mi-am imaginat niciodată că voi primi atât de multe mesaje. Toate acele mesaje vor fi pentru totdeauna în inima mea.
Mi s-a spus că a rămâne în formă poate ajuta foarte mult și pe măsură ce tratamentul meu a progresat, am început să practice diferite sporturi. Mi-aș fi dorit să fac mai mult sport, cum ar fi fotbalul sau baschetul, dar din cauza pandemiei de coronavirus nu mi-a fost ușor să adun un grup mare de oameni. Așa că am jucat tenis pentru că, în cele din urmă, este ușor să chem o persoană alături de care să mă antrenez. Am făcut și câteva exerciții în sala de forță, dar de multe ori nu am avut chef și am preferat să rămân acasă.
Fratele meu este foarte bun la gătit, ceea ce înseamnă că nu am fost nevoită să pășesc în bucătărie, iar părinții mei au fost și ei acasă, așa că am urmărit serial și am jucat șah. De asemenea, am citit mult și am pictat mandale - asta m-a ajutat să-mi umplu timpul liber.
Acum fac ultimii pași în procesul de recuperare. Luni, 25 ianuarie, am avut ultima ședință de chimioterapie și acum trebuie să finalizez câteva ședințe de radioterapie. După aceea, chiar sper că totul se va termina.
Înainte să aflu diagnosticul, am luat decizia de a mă retrage din tenisul profesionist în 2020, dar este important pentru mine să-mi iau rămas bun pe un teren de tenis. Nu aș vrea ca oamenii să-și amintească de mine luându-mi rămas bun din spital. Deci, în mintea mea, dacă totul merge bine, sper că pot să-mi iau rămas bun așa cum vreau eu.
Când mă gândesc la Australian Open, nu-mi e dor de zborul de 24 de ore sau de dezechilibrul generat de schimbarea fusului orar, dar îmi este dor de colegii mei de echipă, de competiție, de fani...
Visul fiecărui atlet este să concureze la Jocurile Olimpice - Carla Suarez Navarro
Anul acesta, voi avea șanse mari să joc la Tokyo, dar nu depinde de mine, totul va fi dictat de clasament; la simplu, pot fi doar patru reprezentante la tragere la sorți, așa că dacă Garbine (Muguruza), Paula (Badosa), Sara (Sorribes) și Aliona (Bolsova) se descurcă bine la începutul acestui sezon, atunci eu nu voi putea participa. Cu toate acestea, sper că dacă Garbine are un clasament bun la dublu, vom putea juca împreună.
În sfârșit, am vrut să profit de această ocazie pentru a mulțumi tuturor pentru mesajele frumoase, dragostea și sprijinul lor. Sper că vă veți bucura foarte mult de această ediție a Australian Open.
Australian Open 2021 va fi live și exclusiv pe Eurosport și Eurosport Player, începând cu 8 februarie.
picture

Australian Open 2021 - Acțiunea de la Melbourne revine pe Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo