Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Imagini terifiante la Stuttgart! Paula Badosa a plâns în hohote pe umărul Arynei Sabalenka, după o nouă accidentare

Nicu Savin

Publicat 18/04/2024 la 07:44 GMT+3

Paula Badosa trăiește un coșmar fără sfârșit în această perioadă a carierei. Iberica a fost aproape de o victorie mare la Stuttgart, în fața Arynei Sabalenka, dar a fost obligată să se retragă la 3-3 în decisiv, din cauza unei accidentări. Sportiva din Spania a plâns în hohote pe umărul bunei sale prietene, iar imaginile au fost cu adevărat emoționante.

Paula Badosa, consolada por Aryna Sabalenka tras retirarse por lesión

Credit imagine: Getty Images

Ultimul meci al zilei de miercuri de la Stuttgart le-a adus față în față pe Paula Badosa și Aryna Sabalenka, două prietene foarte bune, care s-au duelat recent și la Miami. Bielorusa s-a impus atunci în minim de seturi, dar pe zgura din Germania Badosa a oferit o replică mult mai solidă și a fost foarte aproape de o victorie mare. Din păcate, o accidentare a obligat-o pe iberică să se retragă.
Badosa a condus cu break în primul set, dar Sabalenka a revenit și și-a adjudecat prima manșă la tie-break. În actul secund, sportiva din Spania a jucat un tenis încântător în multe momente și a confirmat și pe tabelă, egalând situația la seturi (6-4). Badosa a avut 3-1 în decisiv, dar din acel moment s-a observat o scădere vizibilă în jocul său, iar când scorul era 3-3 s-a îndreptat spre fileu și a anunțat că se retrage.

Paula Badosa nevoită să se retragă de la Stuttgart! Sabalenka, tristă pentru accidentarea bunei sale prietene

Conform puntodebreak.com, Badosa a suferit o accidentare la piciorul stâng. La prima vedere nu a părut nimic foarte grav, dar e clar că a fost suficient încât să o împiedice să continue partida. De notat că problema apărută la Stutgart e diferită de cea care a obligat-o pe Paula să se retragă de la alte turnee în prima parte a sezonului.
După ce Badosa a declarat forfait, cele două jucătoare au avut o scurtă discuție la fileu și s-au îmbrățișat, părând că iberica acceptă situația. Totuși, după ce a salutat arbitrul de scaun, Badosa a luat-o din nou în brațe pe bielorusă și a început să plângă în hohote pe umărul acesteia, imaginile fiind extrem de emoționante.
La interviul de după meci, Aryna Sabalenka a avut un discurs care a reflectat starea sa de spirit din cauza a ceea ce a pățit buna sa prietenă.
"Îmi vine să plâng, să fiu sinceră. Mă simt atât de rău pentru ea. O iubesc pe fata asta... Nu am nicio emoție acum. Eu nu sunt fericită. Sunt tristă. Vreau doar să le mulțumesc oamenilor care au stat până la sfârșit. Mulțumesc foarte mult.", a spus Aryna.
Pentru un loc în semifinalele de finală de la Stuttgart, Aryna Sabalenka se va duela cu învingătoarea partidei Marketa Vondrousova - Anastasia Potapova. În afară de bielorusă, o singură jucătoare a mai obținut deocamdată biletul pentru sferturi. Este vorba despre Cori Gauff, care a învins-o greu pe conaționala Sachia Vickery, scor 6-4, 4-6, 7-5. Astăzi se vor juca ultimele 6 partide din optimi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo