Mirra Andreeva, victorie senzațională cu Iga Swiatek la Stuttgart! Mirra, în a doua semifinală consecutivă

Mirra Andreeva s-a calificat în semifinalele turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în această seară, în trei seturi, pe Iga Swiatek. Poloneza, cap de serie nr. 3, a câștigat primul set, dar apoi jucătoarea de pe locul 9 mondial a întors rezultatul, ajungând în penultimul act al unei competiții pentru a doua oară la rând.

Mirra Andreeva

Credit imagine: Getty Images

Mirra Andreeva a obținut în această seară calificarea în semifinalele turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a trecut, în trei seturi, de Iga Swiatek, scor 3-6, 6-4, 6-3, după două ore și 36 de minute de joc.
Poloneza, cap de serie nr. 3, a început greoi meciul, fiind condusă cu 2-0, dar apoi a revenit și a preluat conducerea. În primul set, Andreeva a mai reușit doar să egaleze la 3-3, după care Swiatek a câștigat alte 3 game-uri la rând și a câștigat setul.
În setul 2, rusoaica a dominat jocul încă de la început, distanțându-se rapid pe tabelă. Iga a revenit și a egalat la 3-3, dar Andreeva nu a mai pierdut și a restabilit egalitatea la seturi, trimițând partida în decisiv.
În ultima parte a jocului, poloneza, ocupanta locului 4 WTA, a avut 2-0, dar apoi a cedat și i-a permis adversarei sale să lege 5 game-uri la rând. Swiatek a mai câștigat un singur game, la scorul de 5-3, dar Andreeva a pus imediat capăt partidei.
Rusoaica de pe locul 9 WTA s-a calificat, astfel, în semifinalele turneului de la Stuttgart, ajungând pentru a doua oară la rând în penultimul act al unei competiții, după ce săptămâna trecută s-a impus la Linz.
Pentru a ajunge în finala de la Stuttgart, Andreeva va trebui să treacă în semifinale de învingătoarea din duelul Elena Rybakina - Leylah Fernandez. În celălalt duel din penultimul act al competiției WTA 500 din Germania se vor înfrunta Elina Svitolina și Karolina Muchova.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo