Articol scris de Andrei Nicolae
Rafael Nadala a venit pentru prima dată pe iarba de la All England Club în urmă cu 19 ani, când era doar un adolescent. Nadal reușise până atunci să ajungă în patru finale Challenger în acel an, una câștigată în Barletta. Ibericul își trecuse în cont și primele victorii în turneele de la Monte Carlo și Hamburg, la vârsta de doar 16 ani.
Nadal nu a reușit în acel an să participe la Roland Garros, însă a venit în Londra, pentru a lua parte la turneul de la Wimbledon pentru prima dată în cariera de senior. "El Matador" avea experiență pe iarba londoneză chiar din anul precedent, când a ajuns până în semifinalele campionatului de juniori.
Tenis
Simona Halep și-a aflat adversara din turul 2 la Toronto! Românca a învins-o o dată în acest an
ACUM 4 ORE
Tânărul spaniol de atunci a debutat în fața lui Mario Ancic, pe care l-a învins în patru seturi, scor 6-3, 6-4, 4-6, 6-4, după o partidă de trei ore și patru minute. Rafa a jucat foarte bine în acel meci, înregistrând cinci break-uri și salvând 11 din 14 mingi de break pe care le-a avut croatul.
Nadal a trecut fără probleme și de turul al doilea, unde a dat peste Lee Childs, numărul 489 mondial de la acea vreme. Spaniolul s-a impus cu scorul de 6-2, 6-4, 6-3 în doar două ore și a devenit cel mai tânăr jucător care ajunge în a treia rundă la Wimbledon, alături de Mats Wilander și Boris Becker.
Citește și:

Rafa Nadal debuta acum 19 ani la Wimbledon

Prima aventură a lui Nadal din Londra s-a încheiat în a treia rundă, unde a pierdut în minimum de seturi în fața lui Paradorn Srichaphan, scor 4-6, 4-6, 2-6. La momentul respectiv, Rafa a vorbit despre favoriții la câștigarea trofeului și despre îmbunătățirile pe care poate să le aducă în jocul său pe viitor:
"Nu cred că Srichaphan poate merge până la capăt. Cred că anumiți jucători au șanse mai mari să câștige acest turneu, precum Roger Federer sau Andy Roddick. Nu îl văd ca unul dintre favoriții mari. Cel mai important lucru pentru jucători tineri ca mine este să devină mai buni în aceste zone în care trebuie să îți îmbunătățești jocul.
Dacă vreau să câștig mai multe meciuri, trebuie să lucrez la serviciul meu și să dezvolt acea armă. Aș fi câștigat mai multe meciuri dacă aș fi avut același serviciu ca și anumiți jucători de top", spunea atunci Rafael Nadal.
Ibericul a reușit să se impună de două ori pe iarba de la Wimbledon, în 2008 și în 2010. "El Matador" caută al treilea succes la All England Club și al 23-lea Grand Slam, pentru a se detașa și mai mult de rivalii săi, Roger Federer și Novak Djokovic.
Nadal va juca astăzi în optimile de finală împotriva lui Botic Van De Zandschulp, meci care va fi ultimul pe terenul central și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, este programat în perioada 27 iunie - 10 iulie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
https://i.eurosport.com/2022/07/03/3403630.jpg
Tenis
Organizatorii de la US Open au vrut să-i interzică pe ruși și bieloruși! La ce concluzie au ajuns
ACUM 7 ORE
Tenis
Nouă momente magice care au marcat cariera Serenei Williams în tenis. Lista realizată de Vogue
ACUM 8 ORE