Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Poveștile tenisului, departe de lumina reflectoarelor: "Tenisul m-a salvat"

Cezara Paraschiv

Actualizat 21/10/2020 la 13:24 GMT+3

Poveștile tenisului, departe de lumina reflectoarelor. Laurent Lokoli este unul dintre jucătorii pe care nu-i vezi în turneele de Mare Șlem, nici chiar în cele mai mici dintre turneele ATP. Nici măcar în Challenger-uri. Dincolo de granița Top 350, pe Lokoli, 26 de ani, nu-l ajută nici măcar faptul că este francez și are în spate un sistem bine pus la punct. Viața lui întreagă e o luptă.

Laurent Lokoli à Roland-Garros

Credit imagine: AFP

Publicația "Punto de Break" spune povestea cu accente dramatice a lui Laurent Lokoli.
"La vârsta de doisprezece ani am plecat de acasă pentru a continua antrenamentele. Tenisul m-a ajutat să lupt în acel moment al vieții în care mă vedeam puțin singur, părinții mei divorțând în acel moment. În cele din urmă am găsit stabilitate, deși tocmai atunci am trăit cea mai profundă durere din viața mea. La vârsta de 14 ani, sora mea mai mare a murit într-un accident de mașină când avea doar 28 de ani. Simțeam că cineva mi-a smuls inima din piept, nu suportam durerea. Sora mea era avocat, era modelul meu, mi-a lăsat un gol de neînlocuit. Din acel moment am devenit o persoană total diferită, încercând să găsesc o modalitate de a lupta împotriva durerii mele în întuneric și în singurătate. Eram un fel de outsider în cadrul Federației Franceze de Tenis, mă vedeam singur, deși mă străduiam să-mi fac prieteni. Familia mi se frângea. Nu au înțeles că nu mai pot fi fericit. Tenisul m-a salvat, a fost singurul moment în care m-am putut simți aproape de sora mea, din moment ce era complet îndrăgostită de acest sport. Scopul meu este ca ea să se simtă mândră. De la 16 la 20 de ani am devenit mult mai bun pe teren. În timpul liber am început să mă îndrăgostesc de hip-hop, mi-am amintit de vremurile când dansam cu ea. Mai târziu mi-am pierdut bunicii și fratele vitreg, care mi-au lăsat-o pe nepoata mea de 3 ani singură cu sora mea. Moartea a fost întotdeauna în jurul meu, dar am reușit să las tot întunericul în urmă.
La 20 de ani am văzut o luminiță, după ce m-am calificat la Roland Garros, chiar am avut ocazia să dansez cu Gael Monfils la etajul principal. I-am promis surorii mele că într-o bună zi voi juca la Roland Garros, așa că de aceea continuasem să lupt în toți acești ani, era o promisiune pe care voiam să o țin", a povestit Lokoli.
picture

Laurent Lokoli

Credit imagine: Getty Images

"Cred că în acest moment sunt de neclintit"

"În ultimele câteva sezoane m-am luptat cu diverse accidentări, dar zâmbesc întotdeauna când mă întorc pe drumul cel bun, viața m-a învățat să mă bucur de lucrurile mici. Anul acesta mi-am amintit din nou cât de prețioasă este viața când unchiul meu a fost diagnosticat cu cancer, dar și atunci când am avut un accident de mașină în timpul turneului de la Mallorca. Cred că în acest moment sunt de neclintit. Încrederea mea, spiritul meu de luptă, tatuajele mele, chiar și partea mea întunecată. Toate aceste lucruri mi-au lăsat cicatrici în trecut, dar m-au învățat și să trăiesc în prezent și să îmbrățișez viitorul. Viața este scurtă, este foarte important să zâmbești chiar și atunci când treci prin momente dificile. Nu ești niciodată singur", spune francezul, în prezent pe 368 ATP.
În 2014, sportivul crescut în Corsica, în inima Mediteranei, alături de trei surori mai mari, și-a îndeplinit visul de a juca pe tabloul principal la Roland Garros. L-a condus 2-0 la seturi pe americanul Steve Johnson, însă în cele din urmă s-a văzut învins în set decisiv. A mai prins o prezență pe tabloul principal la Australian Open, în 2015, fiind învins tot de un jucător clasat la momentul respectiv în Top 80 - Andreas Haider-Maurer, în patru seturi. În 2017, beneficiind de un wildcard din partea Federației Franceze, Lokoli a jucat din nou la Roland Garros, fiind aproape de o revenire de excepție în fața numărului 50 mondial, Martin Klizan, de la 0-2 la seturi. Francezul a câștigat seturile 3 și 4, 6-4, 6-0, însă slovacul și-a adjudecat decisivul, 6-4, avansând spre un duel în turul doi cu Andy Murray.
241.429 dolari a câștigat în carieră Laurent Lokoli
207 ATP este cea mai bună poziție atinsă de Laurent Lokoli în clasamentul mondial (aprilie 2015)
picture

Laurent Lokoli, la Roland-Garros

Credit imagine: AFP

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo