Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Presa din Polonia, elogiu pentru Simona Halep după Roland Garros: "Este cea mai bună din lume"

Irina Aldea

Publicat 15/10/2020 la 16:04 GMT+3

Polonezii nu se pripesc. Chiar dacă sportiva lor, Iga Swiatek, a câștigat titlul anul acesta la Roland Garros, jurnaliștii din Polonia sunt convinși că Simona Halep rămâne cea mai bună tenismenă a lumii.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a fost învinsă în mod categoric în optimile de finală de la Roland Garros de către Iga Swiatek. Campioana noastră a reușit să-și adjudece doar trei game-uri în tot meciul și ulterior, tânăra sportivă din Polonia a cucerit marele trofeu pe zgura de la Paris după o finală disputată în compania campioanei de anul acesta de la Australian Open, Sofia Kenin.
Chiar și așa, jurnaliștii polonezi nu se pripesc și fac o afirmație clară: Simona Halep este cea mai bună tenismenă din lume la ora actuală. Polonezii nici nu o mai iau pe Ashleigh Barty în considerare, care nu a mai jucat un meci oficial de la începutul anului, de când pandemia de coronavirus a izbucnit în toată lumea.

Simona Halep, elogiată în presa din Polonia

"Simona Halep este cea mai bună jucătoare din lume”, spune Tomasz Wolfke, unul dintre cei mai apreciați specialiști de tenis din Polonia, într-un interviu pentru Sport.pl, potrivit spotmedia.ro. El afirmă că, având în vedere supremația Simonei Halep, cu atât mai importantă este victoria Igăi din meciul din optimile de finală.
"Meciul dintre Halep și Iga a fost unic. Ash Barty, lidera clasamentului WTA, nu a mai jucat de șase luni. În momentul de față, Simona Halep este cea mai bună jucătoare din lume! Simona a jucat bine cu Iga, dar a câștigat doar trei game-uri. Asta spune totul despre dimensiunea victoriei Igăi de la Paris. A câștigat complet meritat și senzațional. Nimeni nu se aștepta să o învingă pe Halep”, a afirmat Tomasz Wolfke.
De asemenea, Wolfke a afirmat că, în momentul în care a văzut tabloul, se aștepta ca Swiatek să piardă la scor: “Mă gândeam că o să fie la fel ca în 2019. Victoria ei de la Roland Garros este o surpriză incredibilă. E una dintre cele mai mari surprize din istoria sportului polonez”, a adăugat Wolfke.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo