Roger Federer a câștigat primul său meci din 2021, la aproape 14 luni distanță de la ultima partidă disputată în circuit, cu scorul de 7-6 (8), 3-6, 7-5.
Maestrul elvețian (6 ATP, 39 de ani) s-a impus în fața britanicului Daniel Evans (28 ATP), la capătul unui meci care a durat două ore și 25 de minute de joc. În continuare, FedEx se va duela cu georgianul Nikoloz Basilashvili.

Reacția lui Roger Federer

Roland Garros
Amanda Anisimova, victorie muncită cu Naomi Osaka! Japoneza, OUT în primul tur de la Roland Garros
ACUM 21 MINUTE
”Sunt bucuros că am revenit! Sunt fericit să fiu pe teren, indiferent dacă pierd sau câștig... A fost frumos că am încheiat cu un backhand, mereu îmi aduce punctul de meci!”, a declarat Federer după partidă.
Evans a oferit și el declarații după meci: ”Oricând el e la un turneu, crește interesul. El, personal, este fericit să fie în circuit decât acasă. A spus că povestea sa nu s-a terminat, iar din punctul de vedere al unui fan, va fi interesant de văzut cum va merge”.
Federer a cucerit titlul la Doha de trei ori: în 2005, 2006 și 2011. La ultima ediție, cea din 2020, rusul Andrey Rublev a câștigat marele trofeu. La ediția din acest an, Roger Federer este cap de serie numărul doi la Doha, principalul favorit fiind Dominic Thiem. Austriacul a declarat că este un mare fan al elvețianului și de abia așteaptă să-l vadă în acțiune la Doha.
Roland Garros
Simona Halep şi-a aflat adversara din turul 2 de la Roland Garros. Evoluţie entuziasmantă
ACUM 35 MINUTE
Tenis
Mouratoglou vine în România! Evenimentul spectaculos la care va lua parte alături de Simona Halep
ACUM O ORĂ