Eurosport

Probleme fără de sfârșit pentru Bianca Andreescu. Anunțul făcut de Tennis Life

Probleme fără de sfârșit pentru Bianca Andreescu. Anunțul făcut de Tennis Life

11/02/2020 la 10:47Actualizare 11/02/2020 la 10:49

Bianca Andreescu a avut parte de o nouă veste proastă, în perspectiva revenirii în circuitul WTA. Sportiva din Canada nu va participa la Dubai, turneu la care Simona Halep e cap de serie numărul unu.

Bianca Andreescu, ocupanta locului 6 WTA, ar fi trebuit să revină pe terenul de tenis în februarie, la mai bine de trei luni după accidentarea suferită la Turneul Campioanelor. Sportiva de 19 ani a făcut parte din lotul Canadei pentru confruntarea cu Elveția, din play-off-ul pentru turneul final al Fed Cup, însă în cele din urmă nu a fost folosită, nedorind să își asume vreun risc.

Problemele însă continuă pentru jucătoarea de origine română. Conform Tennis Life, canadianca nu va lua startul nici la Dubai, turneu programat săptămâna viitoare. Se speră, totuși, ca Bianca să facă progrese astfel încât să poată participa la Doha, în perioada 24 februarie - 1 martie.

Suntem în proces de recuperare încă din luna noiembrie. Am făcut mici pași în față. Este în echipa din Fed Cup, dar în acest moment nu a jucat vreun meci de pregătire. Vom vedea cum vor evolua lucrurile în următoarele două săptămâni. Planul este să revină pe teren doar când este 100% pregătită din punct de vedere fizic. Speram că va fi la Australian Open, dar nu a fost cazul | Sylvain Bruneau, antrenorul Biancăi Andreescu.

Bianca Andreescu, accidentată la Turneul Campioanelor

Bianca Andreescu a ratat startul sezonului actual, inclusiv Australian Open, ea fiind nevoită se se recupereze după accidentarea suferită la genunchi în timpul meciului cu Karolina Pliskova, de la Turneul Campioanelor, care a avut loc la finalul lunii octombrie.

Andreescu a avut parte de un sezon 2019 extraordinar. Ea a început anul pe locul 107 WTA, însă a urcat până pe poziția a patra, în octombrie, după ce a câștigat turneele de la Indian Wells, Toronto și US Open.

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.