Rezultat istoric obținut de românca Jaqueline Cristian (160 WTA) la turneul de tenis WTA 500 de la Sankt Petersburg, unde a eliminat-o în optimile de finală de pe tabloul principal de simplu feminin pe capul de serie numărul 6 al competiției, letona Jelena Ostapenko, numărul 53 mondial. În vârstă de 22 ani, românca a făcut miercuri seara unul din cele mai bune meciuri ale carierei din punct de vedere al jocului prestat, și totodată a obținut cel mai bun rezultat, în condițiile în care se află la prima prezență pe tabloul principal la un turneu WTA de 500 de puncte, în care, tot în premieră, reușește să treacă de primele două tururi, eliminând în calea sa o jucătoare clasată mai bine ca ea cu peste 100 de locuri.
O sportivă extrem de simpatizată şi cu priză la public, Jaqueline Cristian a primit foarte multe mesaje de felicitare şi de încurajare după succesul în faţa câştigătoarei de la Roland Garros 2017 şi a ţinut să le mulţumească tuturor pentru suport.
"Continuăm să luptăm! Vă mulțumesc pentru toate mesajele de susținere! Să continuăm cu această energie bună! #haide", a scris Jaqueline Cristian pe contul său de Instagram.
VTB Kremlin Cup
Simona Halep, eliminată în sferturile de finală de la Moscova de Maria Sakkari
ACUM 6 ORE

Jaqueline Cristian, revenire la forma de la începutul anului 2020

Evoluţiile lui Jaqueline Cristian vin să confirme faptul că începuturile de an îi sunt favorabile. În 2020, românca părea să avanseze mult în clasament, după ce în perioada februarie-martie reuşise 11 victorii în 12 partide disputate. A ajuns chiar să se bată de la egal la egal cu Sofia Kenin, la Lyon, sportiva din SUA, învingătoare la acea oră la Australian Open impunându-se după o dispută maraton, scor 6-7(5), 7-5, 6-4.
Din păcate, a venit lockdownul, iar Cristian a suferit destul de mult la revenirea în circuit, după câteva luni de pauză. A avut prestaţii mai puţin bune, dar 2021 pare a fi un nou început pentru jucătoarea care are în palmares 10 turnee ITF câştigate.
Anul acesta, Jaqueline a jucat finala la Andrezieux-Boutheon, iar acum, la Sankt Petersburg, face turneul vieţii. Venită din calificări, românca a reuşit 4 victorii la rând, iar acum va lupta cu dubla câştigătoare de Grand Slam, Svetlana Kuznetsova, pentru un loc în semifinale. Rusoaica, fost număr 2 mondial, este actualmente numărul 39 mondial și cap de serie numărul 4 al turneului.
Pentru prezența în sferturile de finală, Jaqueline Cristian va fi recompensată cu 31.880 USD și 100 de puncte WTA, care îi vor aduce un salt de peste 20 de locuri în ierarhia mondială.
European Open
Murray, eliminat de la Antwerp, după un meci spectaculos
ACUM 8 ORE
VTB Kremlin Cup
Simona Halep a vorbit despre retragere la Moscova! Ce le-a spus jurnaliștilor ruși
ACUM 8 ORE