Simona Halep revine pe teren luna viitoare! Prezența româncei la turneul din Hong Kong, anunțată oficial
Simona Halep, care este aproape recuperată după problemele medicale care au ținut-o departe de teren după ce a scăpat de suspendare, va reveni pe teren la finalul lunii octombrie. Românca a fost anunțată oficială printre participantele turneului de la Hong Kong.
Simona Halep, Wimbledon
Credit imagine: Getty Images
Simona Halep continuă să se recupereze, după ce problemele medicale au împiedicat-o să revină în circuit din momentul în care TAS i-a anulat suspendarea în cazul de dopaj.
Românca a anunțat recent că ia în calcul să participe la turneul de la Hong Kong, programat la finalul lunii octombrie. Astăzi, organizatorii au confirmat faptul că Halep se va afla printre participantele în competiție.
Pe rețelele de socializare a apărut afișul oficial al turneului WTA 250 de la Hong Kong, iar Simona Halep se regăsește în imagine, alături de celelalte sportive a căror prezență în turneu a fost deja anunțată.
Printre acestea, se numără Emma Răducanu, Leylah Fernandez, Wang Xi Yu și Yuan Yue, dar și Danielle Collins și Katie Boulter, ale căror nume nu au apărut încă pe site-ul oficial, așa cum se întâmplă și cu cel al Simonei Halep. Ele urmează, cel mai probabil, să fie anunțate și pe site zilele viitoare.

Afiș Hong Kong
Credit imagine: Twitter
Cum și-a anunțat Halep revenirea în circuit
Simona Halep a scăpat la începutul acestui an de suspendarea primită în cazul de dopaj, iar în martie a revenit pe teren. Întoarcerea sa în circuit a fost umbrită, însă, de probleme medicale, care au împiedicat-o să joace foarte multe partide.
Românca a jucat un singur meci întreg, iar după aproape două luni de pauză s-a întors pe teren, dar a rezistat doar un set și jumătate, alegând apoi să se retragă din cauza unei accidentări la genunchi.
După acea partidă de la Paris, din luna mai, Simona Halep nu s-a mai înscris într-un alt concurs și nici nu a mai acceptat vreo invitație din partea organizatorilor, preferând să se recupereze complet înainte de a se întoarce pe teren.
Revenirea ei s-a lăsat așteptată, dar Halep a anunțat zilele trecute că ia în calcul să participe din nou la un turneu la finalul lunii octombrie: "E greu să spun acum pentru că încă sunt în recuperare cu genunchiul, plănuiesc ca la final de octombrie să merg să joc un turneu în Hong Kong.
Mi-aș dori tare mult, pentru că mi-e dor, simt lipsa competiției și sper să fiu sănătoasă și aptă să joc. Ăsta este planul acum", a declarat Simona Halep, la tragerea la sorți a turneului WTA Țiriac Foundation Trophy.
Turneul de la Hong Kong este programat în perioada 26 octombrie - 3 noiembrie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)