Simona Halep și-a aflat prima adversară de la Hong Kong! Românca speră la prima victorie de la revenire
Actualizat 29/09/2024 la 13:36 GMT+3
Simona Halep și-a aflat astăzi prima adversară de la turneul WTA 125 de la Hong Kong. Românca se va duela în runda inaugurală cu Arina Rodionova, o australiancă de 34 de ani, clasată pe locul 114 WTA. Se poate spune că sportiva noastră a avut șansă la tragerea la sorți, pentru că a evitat jucătoare mult mai bine cotate.
Simona Halep
Credit imagine: Twitter
Simona Halep a anunțat sâmbătă că va reveni pe teren mai repede decât era de așteptat. Dubla campioană de Grand Slam s-a recuperat 100% după accidentarea la genunchi și va fi pe teren încă de săptămâna viitoare, când va concura la turneul WTA 125 de la Hong Kong.
Astăzi a avut loc tragerea la sorți, iar Simona Halep a avut destulă șansă, pentru că nu va întâlni în primul tur niciuna dintre jucătoarele în formă prezente la startul competiției. Românca va începe turneul împotriva australiencei Arina Rodionova, o australiancă de 34 de ani, care se află pe locul 114 WTA.
Halep și Rodionova nu s-au mai întâlnit niciodată în circuit, dar sportiva noastră are suficiente motive să spere că va obține prima victorie de la revenirea pe teren, după suspendarea pentru dopaj. Rodionova are 28 de victorii și 27 de înfrângeri în acest an, dar majoritatea succeselor au fost obținute în circuitele Challanger sau ITF, în fața unor adversare modeste. La nivel WTA, cele mai bune rezultate ale sportivei de la Antipozi au fost un sfert de finală la Hua Hin, un tur doi la Indian Wells și accederea pe tabloul principal de la US Open, unde a pierdut apoi în turul 1.
Simona Halep - Arina Rodionova, în turul 1 la WTA 125 Hong Kong
De altfel, Arina Rodionova a avut apariții rare la turnee WTA pe parcursul carierei, jucând mai mult la turnee ITF. La turneele de Grand Slam a jucat de 11 ori pe tabloul principal și a câștigat numai 3 partide, nereușind să treacă niciodată de turul secund. Cea mai bună clasare a australiancei în ierarhia WTA a fost locul 97, ocupat în luna februarie a acestui an.
În cazul în care o va învinge pe Rodionova, Simona Halep ar putea juca în turul secund cu Anna Blinkova, favorita 7, care în primul tur se va duela cu o jucătoare venită din calificări. Dacă va ajunge în turul 3, Halep ar putea avea un meci de gală, contra Emmei Navarro, cap de serie 1 a competiției.
La turneul de la Hong Kong va participa și Gabriela Ruse, care va juca în primul tur cu americanca Alycia Parks (128 WTA). În cazul unui succes, Gabi se va duela cu învingătoarea partidei Kessler (SUA) - Chong (Hong Kong).
Simona Halep va juca la Hong Kong al 3-lea meci după revenirea în tenis, în urma suspendării pentru dopaj
Simona Halep a jucat numai două meciuri de când și-a câștigat în instanță dreptul de a reveni pe teren, după ce a fost suspendată pentru dopaj. În martie, românca a participat la turneul WTA 1000 de la Miami, unde a pierdut în 3 seturi în fața Paulei Badosa. Ulterior a stat departe de teren circa două luni, din cauza unei accidentări, și a revenit la Trophee Clarins, un turneul din categoria WTA 125 de la Paris, dar problemele fizice au obligat-o să se retragă din duelul cu americanca McCartney Kessler din runda inaugurală.
Simona și-a luat apoi tot timpul pentru a se recupera complet și acum speră că fizicul îi va permite să concureze la capacitate maximă. Fostul lider mondial are nevoie și de șansă, pentru că nu va fi cap de serie la niciun turneu în perioada următoare, deci va putea da peste adversare foarte bune încă din primele tururi.
După turneul WTA 125 de la Hong Kong, Simona Halep va mai participa cu siguranță la alte două competiții WTA în perioada următoare: la Tokyo (WTA 500 - 21-27 octombrie) și Hong Kong Tennis Open (WTA 250 - 28 octombrie - 3 noiembrie).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo