PTPA, răspuns tăios pentru Novak Djokovic, după despărțire: "Atacurile nu ne vor descuraja să ne îndeplinim misiunea!"

PTPA a reacționat dur după ce Novak Djokovic a anunțat că părăsește organizația pe care a co-fondat-o în 2020. Asociația respinge acuzațiile liderului sârb, vorbește despre campanii de discreditare și transmite clar: "Atacurile nu ne vor distrage de la misiunea noastră".

Djokovic, campion la Atena! Sârbul, cel mai vârstnic câștigător de titlu ATP din istorie (SNTV)

Sursa video: SNTV

Despărțirea dintre Novak Djokovic și PTPA, organizația pe care chiar el a co-fondat-o în 2020 alături de Vasek Pospisil, a generat o reacție rapidă și extrem de fermă din partea asociației jucătorilor. La doar câteva ore după anunțul făcut de liderul sârb, PTPA a transmis un comunicat dur, în care respinge acuzațiile și își reafirmă obiectivele.
Duminică seară, Djokovic a anunțat oficial că părăsește PTPA, criticând organizația pentru lipsă de transparență și pentru ceea ce el a numit o "trădare" a valorilor pe baza cărora a fost construit proiectul. Câștigătorul a 24 de titluri de Grand Slam a precizat totodată că acest capitol este închis pentru el și le-a urat succes celor care vor continua inițiativa.
CITEȘTE ȘI:

PTPA, răspuns dur pentru Novak Djokovic, la câteva ore de la anunțul sârbului

Răspunsul PTPA nu a întârziat. Asociația, condusă în prezent de Ahmad Nassar, a subliniat că a fost creată tocmai pentru a aduce mai multă transparență în tenisul profesionist și că este deschisă dialogului cu orice jucător: "Jucătorii au fondat PTPA pentru a asigura o mai mare transparență în cadrul circuitului profesionist. Salutăm oportunitatea de a discuta orice îngrijorare cu orice jucător și rămânem disponibili să o facem".
PTPA a amintit și de acțiunile legale inițiate împotriva circuitelor și turneelor de Grand Slam, în încercarea de a forța reforme legate de guvernanță, transparență și drepturile jucătorilor. Potrivit organizației, aceste demersuri au transformat-o într-o țintă:
"În urmărirea misiunii sale, PTPA a inițiat acțiuni legale împotriva circuitelor și a turneelor de Grand Slam pentru a promova reforme legate de guvernanță, transparență și drepturile jucătorilor. Ca rezultat, am devenit ținta unor campanii de discreditare și intimidare, care răspândesc narațiuni înșelătoare menite să compromită acest proiect", se mai precizează în comunicat.
Asociația susține că un tribunal federal a calificat deja aceste practici drept nepotrivite și a ordonat încetarea lor imediată, iar PTPA lucrează în prezent alături de juriști, autorități și jucători pentru a combate informațiile false sau eronate. Mesajul se încheie cu o poziție fără echivoc, care pare să îl vizeze direct pe Djokovic: "Atacurile din partea oricărui jucător nu ne vor descuraja de la obiectivul nostru: obținerea unor reforme semnificative care să îi avantajeze pe toți jucătorii".
Două interviuri excepționale pe canalele Eurosport în weekend-ul următor. Arne Slot ne povestește cum a trăit primul sezon la Liverpool, sâmbătă de la ora 18.55 pe Eurosport 1. Mikel Arteta are ambiții uriașe și ne spune cum a readus-o pe Arsenal în lupta pentru primul loc din Premier League duminică de la ora 18.30 pe Eurosport 2. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist vor fi disponibile și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo