Eurosport
Lovitură de teatru la Doha! Cori Gauff, surclasată de o jucătoare pe care o conducea cu 5-1 la directe
De
Publicat 13/02/2024 la 17:36 GMT+2
Cori Gauff a pierdut în turul secund al turneului WTA 1000 de la Doha. Favorita doi a competiției a fost surclasată de Katerina Siniakova, scor 2-6, 4-6. Surpriza este cu atât mai mare cu cât americanca făcuse semifinale la Australian Open și câștigase 5 din precedentele 6 partide împotriva sportivei din Cehia.
Cori Gauff
Credit imagine: Eurosport
Primul turneu WTA 1000 al sezonului pare a fi destinat marilor surprize. Cel mai neașteptat rezultat de la Doha s-a produs astăzi, în turul secund, unde Cori Gauff (3 WTA) a cedat în minim de seturi în fața Katerinei Siniakova (42 WTA).
Americanca avea 32 de victorii la rând contra unor adversare din afara top 5 WTA, dar a fost de nerecunoscut în primul set, pe care l-a pierdut cu 2-6. Gauff a dat semne de revenire în cel de-al doilea, când a condus cu 4-0, dar din acel moment nivelul semifinalistei de la Australian Open a scăzut drastic, iar Siniakova nu a mai pierdut niciun game, impunându-se cu scorul final de 6-2, 6-4, după o oră și 22 de minute de joc.
Cori Gauff, învinsă clar de Katerina Siniakova, în turul doi de la Doha
Siniakova este o dublistă excelentă (are 7 titluri de Grand Slam în palmares, cel puțin unu la fiecare dintre ele, dar și titlul olimpic în 2021), dar în ultima vreme a decis să se axeze pe întrecerile de simplu, iar rezultatele se văd. Pentru sportiva din Cehia, aceasta a fost a 4-a victorie a carierei contra unei adversare din top 5 WTA.
Ultima dată când Siniakova a învins o jucătoare din top 5 a fost în 2022, când trecea tot de Cori Gauff, în Billie Jean King Cup. De altfel, acela a fost singurul succes al cehoaicei împotriva campioanei de la US Open 2022, care a câștigat celelalte 5 meciuri directe. Anul trecut, americanca a cedat numai 12 game-uri în cele două meciuri jucate cu Siniakova, la Australian Open și Berlin.
Eliminarea lui Cori Gauff încă din turul secund e de departe cea mai mare surpriză de la Doha, dar nu singura. Încă din primul tur, 5 jucătoare cu statut de cap de serie au fost învinse (Haddad Maia, Samsonova, Kasatkina, Garcia și Kudermetova), iar în runda a 2-a (care nu s-a terminat), în afară de Gauff, a părăsit competiția și Maria Sakkari (cap de serie 7).
Odată cu victoria cu Gauff, Siniakova și-a asigurat revenirea în top 40 WTA (cel mai bun loc ocupat de ea vreodată a fost 31). Pentru un loc în sferturile turneului din Golf, cehoaica se va duela cu Daniele Rose Collins, care nu a pierdut set în primele două runde, cu Veronika Kudermetova și Marie Bouzkova.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo