Jannik Sinner, OUT de la Doha! Totuși, italianul a încasat mai mulți bani decât viitorul câștigător al competiției
Jannik Sinner a fost eliminat prematur de la Doha, fiind învins de Jakub Mensik, unul dintre cei mai promițători jucători din circuitul ATP. Deși nu a trecut de sferturi, italianul pleacă acasă cu o sumă impresionantă, primită de la organizatori strict pentru participarea la competiție.
Novak Djokovic - Jannik Sinner - Australian Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner are un start de sezon sub așteptări. Campion în 2024 și 2025 la Australian Open, italianul a fost eliminat în semifinalele ediției de anul acesta de Novak Djokovic, deși a condus cu 1-0 și 2-1 la seturi. Ulterior, acesta și-a luat o scurtă pauză, revenind pe teren în această săptămână, la Doha.
Numărul doi mondial a avut ghinion la tragerea la sorți, partea sa de tablou fiind vizibil mai complicată decât cea a rivalului Alcaraz. Totuși, acesta a debutat cu dreptul, cedându-i doar cinci game-uri lui Machac. În faza următoare, Sinner l-a întâlnit pe Popyrin; australianul a opus o rezistență mai mare decât sportivul din Cehia, dar s-a văzut învins în două seturi, scor 6-3, 7-5.
Jannik Sinner, eliminat de la Doha, dar pleacă acasă cu o sumă impresionantă
În vârstă de 20 de ani, Jakub Mensik a urcat deja în top 20 ATP și este considerat unul dintre cei mai talentați sportivi din circuit. Astăzi, acesta s-a duelat cu Sinner și, în afara celui de-al doilea game de serviciu, nu i-a permis adversarului să își procure alte mingi de break pe parcursul setului. Italianul a servit, la rândul lui, destul de bine, astfel că s-a intrat în tie-break.
Mai inspirat a fost Mensik, care și-a adjudecat actul inaugural. Cehul a continuat să joace de la egal la egal cu numărul doi mondial până la jumătatea setului secund, când Sinner a câștigat patru game-uri consecutive și a trimis meciul în decisiv.
Mensik a rămas stăpân pe sine și a realizat break-ul chiar în primul game. Sinner și-a procurat o șansă de rebreak în următorul joc, dar tânărul ceh a salvat-o, iar până la final italianul nu a mai reușit să câștige mai mult de un punct pe serviciul adversarului!
Mai mult decât atât, meciul s-a încheiat cu un nou break reușit de Mensik, care s-a impus cu 7-6 (3), 2-6, 6-3, calificându-se în semifinale, unde îl va întâlni pe Arthur Fils.
Deși a fost eliminat în sferturi, Jannik Sinner se poate consola cu premiul de 1,2 milioane de dolari, primit de la organizatori pentru a fi de acord să joace la Doha. Situația este foarte interesantă, având în vedere că cel care va pune mâna pe trofeu nu se va apropia de această sumă. Câștigătorul va încasa 529.945 de dolari, în vreme ce finalistul va primi "doar" 285.095 de dolari.
Florin Cernat a câștigat trofee în trei țări și ne-a încântat la echipa națională. Cernat ne dă detalii despre cei 8 ani cu 12 trofee la Dinamo Kiev și secrete din vestiarul marelui Lobanovski într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 18:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Sănmărtean, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2240.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
77
2
6
63
6
3
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)