Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Caroline Garcia nu a rezistat la Doha după ce a eliminat-o pe Simona Halep! Franțuzoaica, OUT în turul 2

Irina Aldea

Publicat 22/02/2022 la 17:27 GMT+2

Caroline Garcia nu a putut continua să câștige meciuri la Doha, după ce a eliminat-o pe campioana ediției din 2014, Simona Halep. Franțuzoaica a fost învinsă în turul 2 de americanca Coco Gauff.

Caroline Garcia

Credit imagine: Getty Images

Caroline Garcia nu a putut menține ritmul din meciul de ieri cu Simona Halep și a cedat în turul al doilea la Doha, scor 6-2, 7-6 (3), după un meci de o oră și 32 de minute de joc în fața tinerei americance Coco Gauff. Ocupantă a locului 76 în ierarhia mondială, Caroline a beneficiat de un wildcard din partea organizatorilor de la Doha pentru a putea juca pe tabloul principal, dar a profitat doar în turul inaugural.
Gauff, ajunsă pe locul 23 WTA, o va întâlni în turul următor, în faza optimilor de finală, pe Paula Badosa, favorita numărul 3 de pe tabloul principal. Americanca în vârstă de 17 ani o învinsese în primul tur la Doha, în Qatar, pe compatrioata Shelby Rogers în minimum de seturi, scor 6-2, 6-3, după o oră și 14 minute de joc.

Caroline Garcia, OUT în turul 2 la Doha, după victoria cu Simona Halep

Simona Halep a fost eliminată ieri în primul tur la turneul de la Doha, pe care l-a câștigat în 2014. Sportiva noastră a cedat în minimum de seturi în fața franțuzoaicei Caroline Garcia, beneficara unui wild card, cu scorul de 4-6, 3-6, la capătul unui meci care a durat o oră și 34 de minute de joc. Înaintea acestui duel, românca o învinsese pe Garcia de 7 ori.
Pentru prezența pe tabloul principal de la Doha, Simona a încasat 10.820 de dolari și un punct WTA în ierarhia de simplu. Aceasta a fost cea de-a noua întâlnire dintre cele două jucătoare în circuitul feminin de tenis. Scorul înaintea duelului de azi era 7-1 pentru româncă. Românca, fost lider mondial în clasamentul WTA, va juca la Indian Wells, turneu pe care l-a câștigat în 2015.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo