Eurosport
Iga Swiatek e în finală la Doha! Liderul mondial din WTA a cedat doar 2 game-uri până în ultimul act
De
Publicat 17/02/2023 la 18:20 GMT+2
Iga Swiatek a avut o nouă evoluție magistrală la turneul din Qatar, de la Doha, și a obținut calificarea în marea finală a competiției.
Iga Swiatek
Credit imagine: Getty Images
Iga Swiatek a obținut vineri calificarea în marea finală a turneului de 500 de puncte de la Doha. Poloneza a revenit în ultimul act la competiția din Qatar după ce a învins-o în semifinale pe Veronika Kudermetova, ocupanta locului 11 WTA, cu scorul de 6-0, 6-1.
Meciul a durat doar 57 de minute de joc. Azi, Swiatek a cedat doar al doilea game în această săptămână, după ce în optimile de finală a învins-o pe Danielle Collins cu același scor, arătând o formă de joc de zile mari. Swiatek nu a evoluat în sferturi, asta pentru că adversara ei de acolo, Belinda Bencic, a ales să se retragă înaintea meciului.
CITEȘTE ȘI:
Iga Swiatek - Jessica Pegula, marea finală de la Doha
Iga Swiatek, care e campioană en-titre la Doha, se va lupta pentru titlu în Qatar cu Jessica Pegula, a patra jucătoare a lumii și a doua favorită a turneului. Pegula a trecut la rândul ei la Doha de Jelena Ostapenko, Beatriz Haddad Maia și Maria Sakkari.
Finala de la Doha va fi cea de-a șaptea confruntare directă dintre Iga Swiatek și Jessica Pegula, poloneza conducând în acest moment cu scorul de 4-2. Totuși, Pegula este jucătoarea care s-a impus în ultimul duel direct, la United Cup la începutul acestui an, cu scorul de 6-2, 6-2.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/02/07/3545225-72251668-2560-1440.png)
Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo