Nadal și Federer au construit, în ultimul deceniu și jumătate, una dintre cele mai mari rivalități din sportul mondial. În paralel, însă, cei doi s-au apropiat foarte mult. Deși mereu au fost extrem de motivați în partidele directe, fiecare dorind să demonstreze că e mai puternic, în afara terenului relația construită e un exemplu pentru toți.
Întrebat dacă îl consideră prieten pe elvețian, marele campion spaniol a mărturisit că prețuiește enorm legătura creată în timp cu "FedEx", deși recunoaște că există încă anumite bariere, generate de rivalitate. Probabil că, odată ce acești doi mari titani se vor fi retras, vor ajunge să fie doi buni prieteni, care să se susțină și să își amintească de momentele superbe avute pe terenul de tenis.
"Suntem amici și, pe parcursul timpului, relația noastră s-a îmbunătățit. Nu suntem prieteni apropiați. Nu o să-i mărturisesc că mă doare genunchiul înaintea unui meci în care îl am adversar. Dar putem să ne sunăm în orice moment și să discutăm diverse lucruri.
Tenis
Roger Federer i-a stricat planurile lui Ion Țiriac! Ce a decis FedEx înaintea sezonului de zgură
ACUM 6 ORE
Am vorbit cu el chiar azi (n.r. ieri). Vreau să fiu în cea mai bună formă la Monte Carlo și pe tot parcursul sezonului de zgură, care e un interval crucial în timpul anului. Lucrez foarte mult pentru a mă afla în cea mai bună formă. E ciudat să joc fără energia dată de familie și de prietenii apropiați de când sunt impuse aceste reguli stricte. Să sperăm că datorită vaccinului vom reveni din nou la viața normală", a declarat Rafael Nadal, potrivit Tennis World USA.

Federer: "Îi pot spune un secret lui Nadal și știu că totul va rămâne între noi"

Întrebarea pusă lui Nadal a venit în contextul în care, acum două săptămâni, Federer a vorbit despre cât de apropiat se simte de Rafa. Ibericul e un om de calitate și "Swiss Maestro" nu s-ar feri să îi împărtășească secrete, fiind convins de discreția spaniolului.
"L-am văzut crescând în fața ochilor mei. E unul dintre jucătorii de tenis pe care îi pot suna și îi pot spune un secret pentru că știu că va rămâne totul între noi. Apreciez faptul că am reușit să construim o astfel de relație, de-a lungul timpului", a spus Federer despre relația avută cu Nadal.
Cei doi "monștri sacri" ai tenisului se luptă pentru titlul de cel mai bun tenismen din istorie, în acest duel implicându-se și Novak Djokovic. Rafa l-a egalat pe Roger în toamnă la numărul de Grand Slamuri câștigate, iar reacția lui Federer de după câștigarea celui de-al 13-lea Roland Garros pentru Nadal spune totul despre fair-playul și apropierea dintre cei doi.
Tenis
Rafa Nadal dă cărțile pe față în privința lui Djokovic: "Eu am ambiții sănătoase, el e obsedat!"
ACUM 9 ORE
Tenis
Stefanos Tsitsipas pune la îndoială accidentarea lui Djokovic de la AO: "Se plânsese că e grav"
IERI LA 10:49