Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rafa Nadal, reverență în fața lui Federer și Djokovic! Compliment "suprem" pentru sârb

Irina Aldea

Publicat 16/10/2021 la 20:32 GMT+3

Rafa Nadal a vorbit de curând despre marii săi rivali, Federer și Djokovic. Marele campion spaniol a vorbit la superlativ, spunând că ambii sunt "perfecți".

Den nächsten Kampf um eine Major-trophäe liefern sich Djokovic, Nadal und Federer (v.l.n.r) bei den French Open

Credit imagine: Eurosport

Rafael Nadal se află în perioada de recuperare, însă a avut timp să vorbească despre tenis și despre cei mai mari rivali ai săi, Roger Federer și Novak Djokovic, despre care a spus că sunt "perfecți". Nadal a precizat că sârbul nu are "niciun punct slab" și că este capabil să joace cel mai bun tenis al său pe toate suprafețele.
Atât Nadal, cât și Federer și Djokovic lipsesc în prezent din competiții, însă din motive total diferite. În timp ce spaniolul și elvețianul sunt accidentați și vor reveni pe teren de abia anul viitor, Djokovic se află într-o pauză binemeritată după un an aproape perfect: 3 titluri de Grand Slam câștigate și prezența în finala celui de-al patrulea turneu major.

Rafa Nadal, discurs la superlativ despre Federer și Djokovic

Într-un interviu acordat de curând pentru Number Web, Rafael Nadal l-a lăudat pe Djokovic pentru jocul său complet și abilitatea de a câștiga meciuri chiar și atunci când nu își găsește cel mai bun tenis: "Djokovic este un jucător de tenis perfect, fără puncte slabe. Fie că joacă pe zgură, iarbă sau hard, el este capabil să câștige. În acest an a fost uimitor. Chiar și în zilele în care nimic nu părea să funcționeze, energia lui era debordantă și reușea să întoarcă totul în favoarea lui", a declarat ibericul.
Nadal nu a trecut cu vederea nici situația bunului său prieten, Roger Federer. Al șaselea jucător al lumii susține că elvețianul este de asemenea un tenismen "perfect", a cărui varietate din joc este letală pentru orice adversar: "Stilul său de joc este remarcabil. E dificil pentru orice adversar să-și facă un plan împotriva lui", a mai spus Rafa.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo