Rafael Nadal, devastat după dezastrul din Spania: "Suntem cu inima frântă"
Publicat 31/10/2024 la 11:46 GMT+2
Spania a fost lovită de furtuna Dana, care a făcut ravagii în mai multe zone din țară. Rafa Nadal a avut direct de suferit, după ce academia sa a fost înghițită de ape, iar acum marele campion iberic a transmis primul mesaj, devastat de ceea ce se întâmplă în țara sa.
Rafa Nadal
Credit imagine: Getty Images
Aproape 100 de oameni au decedat și alte zeci de persoane sunt date dispărute în Comunitatea Valenciană, unde furtuna DANA a provocat dezastru.
Rafa Nadal a avut și el de suferit din cauza urgiei care s-a năpustit asupra țării sale, academia Matadorului, din orașul său natal, fiind înghițită de ape.
Atât terenurile interioare, cât și cele exterioare au fost inundate, iar mărimea dezastrului din Spania este greu de reprodus în cuvinte.
Marele campion iberic, extrem de îndurerat de ceea ce s-a întâmplat în țara care este în doliu național pentru trei zile, a scris un mesaj pe rețelele de socializare.
"Astăzi (n.r. miercuri) a fost o zi tristă marcată de suferință și durere în țara noastră. Suntem cu toții cu inima frântă văzând imaginile.
Dragostea și încurajarea mea merg pentru toți cei care au suferit pierderea familiei și a prietenilor. Putere și curaj tuturor!", a transmis Rafa Nadal, pe platforma X.
Carlos Alcaraz, îndurerat și el de tragedia din Spania
În cadrul unei conferințe de presă susținute ieri, Alcaraz a recunoscut că este foarte afectat de cele întâmplate în Spania și a anunțat că va încerca să ajute cum poate la refacerea zonelor distruse.
"Sunt o imagine binecunoscută a Spaniei, sunt o voce vizibilă, așa că voi încerca să ajut cât de mult pot. Este un moment destul de complicat, nu doar pentru provinciile afectate, ci și pentru toată Spania, sper că toate acestea să nu se mai întâmple curând. Am văzut imagini și videoclipuri, tot ce se discută pe rețelele de socializare, nimic din toate astea nu este plăcut pentru niciun cetățean, pentru niciun spaniol.
Există încă multă incertitudine, trebuie să știm în ce măsură a fost afectat totul, să cunoaștem numărul deceselor și al persoanelor dispărute. Mă simt foarte solidar cu toată lumea, mă doare de parcă aș fi din acel oraș (n.r. Valencia).", a spus Alcaraz, citat de puntodebreak.com.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo