Câștigător a 20 de titluri de Grand Slam, Rafael Nadal continuă să facă gesturi minunate pentru cei din jurul lui și să fie un exemplu demn de urmat. Ibericul, care a spus în mai multe rânduri că nu-și dorește ca oamenii să-și amintească de el ca de un mare campion, ci mai degrabă ca de un om bun, a făcut un gest impresionant de Crăciun pentru mai multe familii nevoiașe.
Fundația pe care o deține marele campion iberic a distribuit în prag de sărbători peste trei mii de kilograme de alimente pentru Banca de Alimente din Mallorca. Donația lui Rafael Nadal reprezintă fără doar și poate un real ajutor pentru mai multe familii aflate într-o situație dificilă din punct de vedere financiar.
Roland Garros
"Nadal este idolul nostru, dar Alcaraz va însemna mai mult!" Corretja, despre viitorul lui Carlitos
IERI LA 05:08

Rafael Nadal, un tenismen și un om uriaș

Câștigător al premiului pentru fair-play în 2020, Rafael Nadal a publicat pe rețelele de socializare mai multe postări în această perioadă, și a vorbit despre cât de dificil a fost anul 2020 pentru întreaga omenire: "Depinde de noi ca lucrurile să nu se înrăutățească", le-a transmis ibericul fanilor lui, cerându-le să fie în continuare atenți cu măsurile de precauție pentru protecția lor și a celor din jurul lor.
"Acest an a fost unul de uitat, fără nicio îndoială. A fost unul dintre cei mai complicați ani pe care i-am trăit, cel puțin de când îmi amintesc eu și vreau să transmit condoleanțe tuturor celor care au pierdut pe cineva drag în 2020. De aesmenea, vă transmit o mulțime de încurajări și să sperăm că lucrurile se vor îmbunătăți treptat", a scris Rafa Nadal pe rețelele de socializare.
Roland-Garros
French Open 2022: informații, premii și favoriți
IERI LA 20:44
Tenis
Clasamentul turneelor mari câștigate în ATP, actualizat. Diferența dintre Djokovic, Nadal și Federer
16/05/2022 LA 16:51