Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Record mondial în tenis: 42.517 persoane au asistat la demonstrativul dintre Federer și Zverev

Irina Aldea

Actualizat 24/11/2019 la 12:49 GMT+2

Un nou record a fost stabilit în tenis după ce mai mult de 40.000 de oameni au asistat la meciul demonstrativ dintre Federer și Zverev.

Federer

Credit imagine: Getty Images

Peste 42.000 de persoane au asistat la meciul demonstrativ de tenis dintre Roger Federer și Alexander Zverev, care a avut loc sâmbătă, în Ciudad de Mexico. Meciul demonstrativ, disputat în Plaza de Toros, pe un teren special amenajat, a adunat în tribune 42.517 spectatori, record mondial în ceea ce privește prezența înregistrată la un meci de tenis.
Precedentul astfel de record a avut loc în 2010, la meciul dintre Kim Clijsters și Serena Williams, care fost urmărit de 35.681 de persoane, în Belgia. Roger Federer a câștigat meciul demonstrativ contra lui Alexander Zverev, scor 3-6, 6-4, 6-2.

Atmosferă incredibilă în Ciudad de Mexico

Aventura demonstrativă a început miercuri pentru Roger Federer și Alexander Zverev. Primul meci a fost în Argentina, la Buenos Aires, dar de departe cel mai spectaculos meci din punct de vedere al organizării a avut loc sâmbătă searaîn Mexic. În trecut, arena Plaza de Toros Mexico era destinată coridelor. "Sunteţi un public incredibil, nu am cuvinte să vă mulţumesc", a spus Federer la finalul meciului. La rândul lui, Zverev a vorbit și el despre atmosferă: "Nu voi uita niciodată această seară, mi-aţi oferit una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea".
Federer
Înaintea meciului din Ciudad de Mexico, Federer a anunțat că are planuri și mai mari în ceea ce privește meciurile demonstrative. Elvețianul plănuiește să dispute un astfel de joc în februarie 2020, contra lui Rafael Nadal, în Africa de Sud, pe Cape Town Stadium, care are o capacitate de 55.000 de locuri. Potrivit CNN, duelul dintre cei doi va fi precedat de un meci de dublu format din cuplurile Bill Gates/Roger Federer și Trevor Noah/Rafael Nadal.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo