Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

RG19: S-a stabilit finala feminină. La masculin, ploaia a amânat un meci

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 08/06/2019 la 12:04 GMT+3

În ziua de vineri de la Roland-Garrros ar fi trebuit să se dispute cele două semifinale de la masculin și feminin.

PARIS, FRANCE - JUNE 07: Rafael Nadal of Spain returns the ball during his mens singles semi-final match against Roger Federer of Switzerland during Day thirteen of the 2019 French Open at Roland Garros on June 07, 2019 in Paris, France

Credit imagine: Getty Images

Doar că ploaia a amânat verdictul meciului dintre Novak Djokovic și Dominic Thiem. Până atunci însă am avut parte de două dueluri spectaculoase în penultimul act de pe tabloul feminin: Ashleigh Barty-Amanda Anisimova și Marketa Vondrousova-Johanna Konta.
Confruntarea din Barty și Anisimova a fost una de-a dreptul atipică. Sportiva de la Antipozi a început fulminant și a condus-o pe puștoaica de 17 ani cu 5-0 în primul set. Într-un mod uimitor și cu o stăpânire de sine necaracteristică vârstei fragede, Anisimova a reușit să câștige cinci game-uri la rând și să egaleze situația pe tabelă.
S-a mers apoi cap la cap până la un tie-break în care Anisimova s-a impus cu 7-4. Apoi, în setul secund, scenariul s-a repetat în favoarea americancei. Amanda a condus cu 3-0, dar Barty a câștigat șase game-uri la rând și a restabilit egalitatea la seturi.
Decisivul s-a dovedit a fi de partea lui Barty, care la scorul de 3-2 a făcut break-ul ce a ajutat-o să câștige meciul după o oră și 55 de minute cu 6-7 (4), 6-3, 6-3.
În cealaltă semifinală, Konta și Vondrousova au oferit un meci foarte echilibrat, dar care s-a încheiat în minimum de seturi. Britanica Konta, care a avut un sezon pe zgură destul de bun, a avut la scorul de 5-4 nu mai puțin de trei mingi de set, dar niciuna nu a fost fructificată. Cehoaica a egalat scorul și chiar s-a impus în primul act cu 7-5.
Desfășurarea setului secund a consemnat doar două break-uri, cele două ajungând în tie-break. Acolo, Vondrousova a avut mai multă stăpânire de caracter, impunându-se cu 7-2. Rezultat final, 7-5, 7-6 (2), iar Barty și Vondrousova vor juca în premieră o finală de Mare Șlem. Cu siguranță ne așteaptă un duel echilibrat și extrem de spectaculos.
În schimb, pe tabloul masculin, prima partidă din penultimul act al competiției i-a adus față în față pentru a 39-a oară pe Roger Federer și Rafael Nadal. Cei doi tenismeni au încântat publicul parizian cu o nouă partidă de cinci stele, asta deși s-au confruntat cu condiții grele de joc din cauza vântului puternic.
Primul set al confruntării „Fedal” s-a dovedit a fi unul echilibrat în multe momente, asta deși Nadal a avut două break-uri și s-a impus la final cu 6-3. Și în setul secund Federer a reușit să aibă multe momente bune de joc, însă, spre deosebire de Nadal, a greșit mai mult în unele schimburi de mingi ce s-au dovedit decisive la final.
Nadal a făcut break-ul la 4-4 și a câștigat și setul secund cu 6-4. Pare să fi fost momentul psihologic al meciului, asta pentru că în al treilea act Nadal nu i-a mai lăsat nicio șansă elvețianului, realizând de două ori break-uri și impunându-se la a doua minge de meci cu scorul final de 6-3, 6-4, 6-2. Astfel, pentru a 12-a oară, Nadal s-a calificat în finala de la Roland-Garros, având de asemenea un incredibil record de 92 de victorii și doar două înfrângeri la competiția din capitala Franței.
Deocamdată adversarul lui Rafa din finală este necunoscut. Partida dintre Djokovic și Thiem s-a întrerupt în al treilea set din cauza ploii. Austriacul s-a impus în primul set cu 6-2, dar sârbul a revenit în actul secund pe care l-a câștigat cu 6-3. Setul trei s-a întrerupt la 3-1 pentru Thiem, iar organizatorii au decis ca meciul să se reia sâmbătă de la ora 12:00.
Programul de sâmbătă:
Ora 13:00 – Semifinala masculină – Djokovic – Thiem – Eurosport 1 & 1HD
Ora 16:00 – Finala feminină – Barty – Vondrousova – Eurosport 1 & 1HD
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo