"Robocop" Zverev: cu diabet şi două accidentări grave, Sascha şi-a descoperit altă infecţie gravă

Alexander Zverev a dezvăluit că a jucat în ultimele luni având pneumonie, iar acum, după Laver Cup, simte nevoia unei pauze, astfel încât să își revină total şi să poată evolua la cel mai înalt nivel pe final de sezon.

Alexander Zverev muss wegen einer Lungenentzündung pausieren

Credit imagine: Getty Images

Sascha e unul dintre cei mai ghinionişti mari jucători. Germanul a fost nevoit să înfrunte toată cariera diabetul, iar accidentările l-au împiedicat în două rânduri să joace perioade lungi, deşi se afla într-o formă de graţie de fiecare dată.
2024 a fost un an bun pentru german, care a ajuns în săptămâna a doua la toate Grand Slamurile (semifinală la Australian Open şi finală la Roland Garros, unde l-a condus cu 2-1 la seturi pe Alcaraz). Zverev a câştigat în acest sezon şi un ATP 1000, la Roma, motiv pentru în acest moment e pe locul 2 ATP, peste Alcaraz, câştigător a două Grand Slamuri în actuala stagiune.

Zverev a jucat în ultimele luni cu pneumonie

Zverev a părut că nu mai evoluează cu motoarele la fel de turate odată cu Wimbledon, dar acum avem şi o explicaţie pentru acest lucru: neamţul a fost chinuit în ultimele luni de o pneumonie. În ciuda acestui lucru, a continua să evolueze, însă acum a înţeles că cel mai înţelept pentru corpul său e să ia o pauză, pentru a se recupera total.
"Din păcate, am fost diagnosticat cu pneumonie, ceea ce explică dificultățile pe care le-am avut din punct de vedere fizic în ultimele luni", a anunţat Zverev.
Sascha a ales astfel să sară peste Beijing, turneu de ATP 500, unde vor fi prezenţi însă cei mai buni tenismeni ai lumii, Jannik Sinner şi Carlos Alcaraz.
"Sunt foarte dezamăgit că a trebuit să mă retrag de la China Open. Îmi va fi dor de fanii mei chinezi de la Beijing și sper să pot juca din nou în fața lor în curând", a continuat Zverev.
Marele obiectiv pentru finalul de sezon al lui Zverev va fi Turneul Campionilor, el fiind unul dintre cei mai buni din istoria recentă a tenisului în competițiile jucate în sală. Nu întâmplător a câştigat în două rânduri ATP Finals (2108 şi 2021).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo