Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Roddick și-a ales deja favoriții pentru Roland Garros! Super-starul pe care îl scoate din calcule

Nicu Savin

Publicat 10/04/2024 la 17:29 GMT+3

Sezonul de zgură este abia la început, dar Andy Roddick și-a ales deja favoriții pentru Roland Garros, cel mai important turneu de pe suprafața roșie. Fostul lider mondial crede că Jannik Sinner nu va avea șanse prea mari la Paris, unde Novak Djokovic și Carlos Alcaraz vor fi vioara întâi.

Andy Roddick

Credit imagine: facebook

În această săptămână are loc Mastersul de la Monte Carlo, primul turneu de anvergură pe zgură și o primă oportunitate pentru marile staruri din tenisul masculin de a se testa pe cea mai lentă suprafață. Din păcate, Carlos Alcaraz nu a putut juca în Principat, dar cei mai mari rivali ai săi sunt acolo.
De obicei, experții se feresc să facă predicții pentru Roland Garros atât de devreme, dar Andy Roddick este o excepție. Americanul crede că Jannik Sinner nu are nicio șansă de a triumfa la Paris, zgura fiind suprafața unde e cel mai vulnerabil.

Andy Roddick crede că Sinner e favorit să termine anul pe 1 ATP, dar nu-l vede pe italian cu șanse la Roland Garros

Roddick crede că Novak Djokovic nu și-a spus ultimul cuvânt în tenisul mare și se va număra printre protagoniști la al doilea Grand Slam al anului. De asemenea, Roddick e de părere că Alcaraz poate juca un tenis de mare calitate pe zgură și va câștiga multe titluri la Roland Garros, iar începutul poate fi la ediția din acest an.
"Sinner este acum numărul 2 în lume și este probabil favorit pentru a termina anul pe primul loc. Acestea fiind spuse, și spun asta cu prudență, zgura va fi cea mai complicată suprafață pentru el. Nu va fi unul dintre cei doi mari favoriți la Roland Garros și probabil că rivalii săi vor saluta această schimbare de suprafață. Încă îl iubesc pe Novak și îmi place ce face Carlos pe zgură. Cred că va câștiga multe titluri la Roland Garros. Vom vedea dacă începe de anul acesta sau nu.", a spus Roddick, citat de tennis365.com.
Dacă Alcaraz a fost nevoit să-și amâne debutul în sezonul de zgură, Djokovic și Sinner au jucat deja la Monte Carlo și ambii au avut prestații convingătoare. Ieri, Nole a trecut fără probleme de Roman Safiullin, scor 6-1, 6-2, iar Sinner l-a surclasat azi pe Sebastian Korda, cu același scor.
Pentru un loc în sferturile de finală sârbul se va duela cu Lorenzo Musetti, în timp ce italianul va da piept cu Jan Lennard Struff. Djokovic și Sinner sunt principalii doi favoriți la competiția din Principat și se află pe părți diferite de tablou, astfel că s-ar putea întâlni numai în finală. Totuși, ambii au mult de muncit până la a ajunge acolo, pentru că în concurs mai sunt mulți jucători de top, precum Zverev, Medvedev, Rune, Dimitrov, Tsitsipas sau Ruud.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo