Roger Federer a revenit pe terenul de tenis! Evenimentul la care a participat legendarul elvețian
Retras din activitate în 2022, Roger Federer a revenit pe terenul de tenis, jucând într-un meci demonstrativ organizat la Shanghai. El a evoluat alături de un actor din Hong Kong.
Roger Federer
Credit imagine: Getty Images
După o carieră în circuitul ATP întinsă pe o perioadă de 24 de ani, Roger Federer a hotărât, în 2022, să se retragă din tenis. Elvețianul este considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, câștigând 20 de titluri de Grand Slam, dintre care opt la Wimbledon.
Deși nu mai joacă, Federer participă destul de des la evenimente din lumea tenisului, fiind văzut în tribune la mai multe meciuri, iar vineri a intrat pe teren la Shanghai.
Elvețianul a evoluat într-o partidă de dublu, făcând echipă cu Donnie Yen, un actor din Hong Kong. Adversarii celor doi au fost actorul Wu Lei și fosta jucătoare de tenis Jie Zheng.
După meci, Roger Federer i-a lăudat pe cei doi actori care au hotărât să evolueze în partida de la Shanghai și le-a mulțumit spectatorilor pentru prezență.
"Vreau să vorbesc despre cât de mult se antrenează pentru a fi pregătiți pentru meci, pentru Donnie și pentru tine, Lei. Noi (. (n.r. Jie și Federer) nu trebuie să ne antrenăm la fel de mult ca ei, dar doar să vezi pasiunea din spatele sesiunilor de antrenament, sper că o vor păstra și după meci.
Și, de asemenea, poate pentru oamenii care privesc și care sunt aici pe stadion, să arătăm cât de important este sportul în viața de zi cu zi, pentru fericire. Sunt fericit că am putut împărți terenul central aici, la Stadionul Qizhong, astăzi", a declarat Roger Federer, conform ATP.
Nu este pentru prima dată când Roger Federer este prezent la un meci demonstrativ la Shanghai. Anul trecut, el a evoluat alături de actorul Easton Chan împotriva perechii formate din jucătorul de tenis Zhizhen Zhang și jucătorul de tenis de masă Fan Zhendong.
Roger Federer a numit cei mai buni cinci jucători din istorie
La fel ca restul jucătorilor, elvețianul a avut, la rândul său, idoli și nu a ezitat să îi numească într-un interviu acordat recent.
Federer a spus că își dorea să fie ca Stefan Edberg, fost număr 1 mondial și câștigător a șase titluri de Grand Slam. Roger a dezvăluit că era impresionat de eleganța suedezului și de modul în care ataca mingea la fileu.
Un alt jucător pe care Federer îl consideră drept unul dintre cei mai buni din istorie este Boris Becker. Fostul sportiv de 44 de ani a scos în evidență meciurile dese dintre Edberg și german, motiv pentru care a avut ocazia să îl urmărească foarte mult și pe Becker.
Pete Sampras se află și el în topul lui Roger Federer, iar singurul meci direct dintre cei doi a fost unul epocal. Între 1993 și 2000, americanul câștigase șapte titluri la Wimbledon, dintre care ultimele patru consecutiv. În 2001, el îl întâlnea pe Federer în optimi, cei doi oferind un spectacol senzațional, elvețianul impunându-se în cele din urmă în cinci seturi, scor 7-6 (7), 5-7, 6-4, 6-7 (2), 7-5.
Deși nu a câștigat acea ediție a Grand Slam-ului britanic, este arhicunoscut faptul că peste doar doi ani Roger Federer începea să domine tenisul pe iarbă, trecându-și în cont pe parcursul carierei nu mai puțin de opt titluri la Wimbledon.
În cele din urmă, Roger Federer i-a numit în top cinci pe Rafael Nadal și Novak Djokovic, cei pe care i-a întâlnit în nenumărate finale de Grand Slam și alături de care a dominat tenisul mondial pentru foarte mulți ani.
"Aveam nevoie de GOAT-urile mele, de acei oameni care erau pe pereții camerei mele și voiam să fiu ca ei. Pentru mine, era Stefan Edberg, suedezul. Ataca mereu la fileu și era extrem de elegant. Era cel mai tare. Mai era și Boris Becker. Jucau des unul împotriva celuilalt, așa că îi urmăream tot timpul. Următorul a fost Pete Sampras, apoi, bineînțeles, Rafael Nadal și Novak Djokovic", a declarat Roger Federer, în urmă cu mai multe zile.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)