Eurosport
Roger Federer, dezvăluirea momentului. În fața cărui star din ATP nu ar avea nicio șansă: "Aș alerga după mingi!"
De
Publicat 17/03/2024 la 15:32 GMT+2
Roger Federer s-a retras din circuit în toamna anului 2022, dar super-campionul elvețian a rămas conectat la tenis și urmărește în continuare fenomenul. Elvețianul a dezvăluit de curând că nu ar avea nicio șansă în prezent în fața lui Jannik Sinner, campionul de la Australian Open.
Roger Federer, discurs printre lacrimi după ultimul meci al carierei: "Nu am vrut să mă simt singur"
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner a crescut idolatrizându-l pe Roger Federer și din păcate pentru el, nu poate juca împotriva elvețianului, fostul lider mondial văzându-și, desigur, cariera încheiată în 2022, înainte ca italianul să aibă o ascensiune impresionantă în circuit. Dar când a fost întrebat despre cum s-ar descurca dacă s-ar confrunta unul împotriva celuilalt în acest moment, Federer a declarat că nu ar exista o competiție cu adevărat pentru că italianul ar defila pe teren.
Jannik Sinner, actual număr 3 ATP în clasamentul mondial, a avut 19-0 și 16-0 în 2024 înainte de a ceda în fața lui Carlos Alcaraz în semifinalele Indian Wells. În timp ce Alcaraz abia acum a revenit în prim-plan, Novak Djokovic nu s-a descrucat așa cum și-ar fi dorit în acest sezon până acum, dar Sinner a continuat să joace la un nivel foarte înalt și să impresioneze cu evoluțiile sale.
CITEȘTE ȘI:
Roger Federer, nicio șansă cu Jannik Sinner. Dezvăluirea elvețianului
Câștigător a 20 de titluri de Grand Slam, Roger Federer, care are acum 42 de ani, s-a arătat foarte încântat de jocul foarte bun al italianului și l-a lăudat pentru cât de bine se descurcă, mai ales după ce a reușit în ianuarie la Melbourne.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/01/28/3875545-78743828-2560-1440.png)
Jannik Sinner v Daniil Medvedev - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport
"Ei bine, în acest moment nu ar fi corect ca eu să joc împotriva lui. El în mod clar ar fi marele campion, fără îndoială. Eu… eu aș alerga după mingi și atât (râde). Se descurcă extraordinar și sunt foarte, foarte fericit pentru el. Ceea ce a făcut în Australia a fost incredibil", a declarat Federer de curând în Statele Unite ale Americii.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo