Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Roger Federer i-a stricat planurile lui Ion Țiriac! Ce a decis FedEx înaintea sezonului de zgură

Irina Aldea

Actualizat 19/04/2021 la 17:04 GMT+3

Roger Federer apărea pe lista participanților la turneul organizat de Ion Țiriac pe zgura de la Madrid, însă elvețianul s-a răzgândit și se va pregăti pentru Roland Garros la un alt turneu.

Ion Țiriac & Roger Federer

Credit imagine: Getty Images

Pe lista participanților la turneul patronat de Ion Țiriac la Madrid se aflau toți cei trei coloși ai sportului alb: Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic. Totuși, elvețianul a luat o hotărâre de ultim moment și nu va face deplasarea în Spania pentru competiția de la Caja Magica, așa cum spera magnatul român.
La începutul lunii aprilie, organizatorii turneului de la Madrid au anunțat lista jucătorilor înscriși în competiție, iar Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic făceau parte din aceasta. Câștigător a 20 de titluri de Grand Slam, Roger Federer și-a anunțat fanii în legătură cu planurile pentru sezonul de zgură, iar Madridul și Roma nu intră în calculele marelui campion elvețian pentru 2021.

Roger Federer i-a stricat planurile lui Ion Țiriac

Mutua Madrid Open ar fi fost primul turneu de la Australian Open 2020 (15 luni în urmă) când Federer, Nadal și Djokovic ar fi fost toți pe tabloul principal al unei competiții, însă acest lucru a ieșit acum din calcule. Federer nu va participa însă până la urmă la întrecerea din Capitala Spaniei, Mister Perfect urmând să joace totuși în sezonul de zgură.
Prin urmare, marele campion elvețian va evolua acasă la Geneva Open (16-22 mai) și la Roland Garros (30 mai - 13 iunie).Turneul de la Geneva s-a disputat între 1980 și 1991 şi apoi a fost reluat în 2015. Campionul en-titre, cel din 2019, este Alexander Zverev. Roger nu a mai jucat niciodată la Geneva.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo