După Ilie Năstase a urmat Virginia Ruzici, care a câștigat Cupa Suzanne Lenglen în 1978. La exact 40 de ani distanță, Simona Halep a câștigat și ea marele trofeu după o finală de neuitat disputată în compania americancei Sloane Stephens. Cei trei mari campioni nu au fost singurii care ne-au făcut mândri la Paris. De pildă, Andrei Pavel, care a ajuns până în sferturile de finală la ediția din 2002, ne-a vorbit despre fenomenul Roland Garros.
La prima ediție a Roland Garros Stories am stat de vorbă cu Andrei Pavel despre ediția din 2020 de la Paris, acolo unde Simona Halep este principal favorită: "După mine, Simona e cea mai bună jucătoare din lume momentan, chiar mă uitam ieri și la celelalte meciuri, e favorite de departe. Joacă un tenis foarte bun și cu toate că ieri a început un pic mai greu, apoi a jucat absolut fără greșeală. Ritmul ei este foarte înalt pe zgură și este de departe principal favorită", ne-a mărturisit "Cneazul".

#RGStories, prima ediție, cu Andrei Pavel

Australian Open
Simona Halep și-a aflat adversara din turul secund de la Australian Open! Românca, mare favorită
ACUM 8 ORE
Andrei Pavel a vorbit și despre șansele lui Rafael Nadal de a cuceri al 13-lea titlu la Roland Garros, despre cum a depășit Djokovic momentul US Open 2020, dar și despre jucătorii care vin tare din urmă și care vor să pună capăt dominației neverosimile Federer – Nadal – Djokovic. Andrei Pavel a vorbit despre Thiem, Zverev, Tsitsipas, însă și-a îndreptat atenția și către italienii care surprind tot mai mult în ultima vreme în circuitul masculin de tenis. Jannik Sinner, Matteo Berrettini sau Lorenzo Musetti sunt doar câteva nume care pot face o surpriză frumoasă în viitor pe cele mai mari scene ale tenisului mondial.
"Cneazul" a vorbit și despre Serena Williams și despre recordul pe care vrea cu orice preț să-l egaleze măcar, dacă nu chiar să-l întreacă: "În iarnă când lucram cu Marius Copil am fost timp de două săptămâni în Florida la un camp organizat de Mouratoglou, acolo unde venea și Serena și comparând-o pe Serena de atunci cu cea de acum, trebuie să spun că e mult mai fit acum. Stă mult mai bine fizic. Loviturile ei fiind foarte puternice, încă sunt foarte puține jucătoare care pot s-o bată. Ca s-o învingi pe Serena trebuie s-o miști foarte mult, dar ea rămâne orice ar fi foarte periculoasă. Depinde doar de voința ei și câtă plăcere mai are să joace".
Vodafone este sponsor oficial al transmisiunilor Eurosport de la Roland Garros.

Roland Garros Stories #1: Andrei Pavel

Australian Open
Simona Halep, interviu exclusiv despre obiectivul său la Australian Open! "Presiunea e diferită"
ACUM 9 ORE
Australian Open
Australian Open 2022: programul de miercuri. La cât joacă Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse
ACUM 11 ORE