Rafael Nadal și Felix Auger-Aliassime s-au calificat azi în optimile de finală la Roland Garros, fază în care vor fi adversari. Meciul trezește deja un interes enorm, având în vedere că reprezentantul Canadei este antrenat de Toni Nadal, unchiul lui Rafa.
Este un meci cu implicații emoționale pentru ambii membri Nadal, dar și pentru Felix este un joc special. Vorbind despre dinamica acestei dispute, canadianul a declarat:
Roland Garros
"Nadal, de ce nu te-a felicitat Federer după câștigarea Roland Garros?". Răspunsul lui Rafa
08/06/2022 LA 06:31
"Nu știu dacă mai am nevoie despre informații despre cum joacă Rafa, să fiu sincer. Cred că știm cu toții cât de bine joacă. Nu cred că Toni îmi va spune ceva nou despre cum evoluează Rafa. Dar am avut discuția asta, a fost alb sau negru de când am început să lucrăm împreună. Știam că este o posibilitate ca până la urmă să-l înfrunt pe Rafa lucrând cu Toni. Și, de fapt, asta se va întâmpla în acest Grand Slam. Cred că Toni se va uita dintr-un loc neutru și se va bucura de meci. Din punctul meu de vedere este un alt meci, o altă oportunitate de a încerca să joc. Voi încerca să fac un meci bun și să câștig, dar bineînțeles că este foarte dificil."
Era deja hotărât ca Toni să urmărească meciul într-un mod neutru, să nu fie de partea nimănui. În ceea ce mă privește, acesta este un meci pe care îl gestionez la fel ca pe oricare altul.
Cum se simte însă Toni Nadal, înaintea unui joc în care nepotul lui este adversarul elevului său?
TONI NADAL, ÎNTRE AUGER-ALIASSIME ȘI RAFA! CE VA FACE UNCHIUL "MATADORULUI" LA SUPER-DUELUL DIN OPTIMILE ROLAND GARROS
"Nu știu cum se simte Toni. Poate ar trebui să-l întrebăm, dar nu mi-a vorbit despre asta. Dar trebuie să vă amintiți, că știu că această întrebare va veni destul de des, cariera lui Rafa și ceea ce a făcut cu Toni este mai presus de orice decât acest joc. E un meci, hai să-l jucăm, dar cariera lui Rafa și totul e mai mult decât asta", a răspuns Auger-Aliassime.

Felix Auger-Aliassime și Toni Nadal contra lui Rafa Nadal

Felix și Rafa s-au mai întâlnit o singură dată pe zgură, în urmă cu 3 ani, la Madrid.
"Cred că sunt un jucător cu mult diferit decât eram acum 3 ani. Nici nu am făcut cel mai bun joc atunci. De asemenea, el venea după ceva timp de absență. Așa că am fost puțin tensionat la început", a mai spus canadianul.
Revenind la Toni și la Rafa, Felix a fost întrebat ce va face dacă antrenorul îi va da un plan de urmat împotriva adversarului. Nu va fi de această dată puțin ciudat de urmat?
"Încă nu am vorbit despre asta, să fiu sincer. Vedem mâine, dar asta depinde de el. Dar nu cred că vom vorbi prea mult despre meciul de duminică. Nici nu ar fi multe de spus, la fel ar fi fost și cu antrenorul Fred. Îl cunosc pe Rafa, l-am văzut jucând, știu cum evoluează. Nimeni, Toni, Fred sau eu nu avem răspunsurile pentru cum se câștigă acest meci. Când intru pe teren depinde de mine să încerc să găsesc soluții", a declarat canadianul.
Cu această ocazie, Auger-Aliassime a recunoscut că multe părți ale jocului său s-au îmbunătățit de când este antrenat de Toni Nadal: "Nu am abordat un singur lucru în jocul meu. Dar, desigur, mă gândesc mai profund la jocul meu de bază decât, să spunem, la serviciu și la voleu. Nu lucrăm la aceste lucruri la fel de mult. Cred că am avut întotdeauna un serviciu natural destul de bun. Am lucrat mult la mișcarea mea pe teren, da, la intensitatea jocului de picioare. Jocul meu este acum mai solid și mai precis."
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Roland Garros
Genialul Nadal a dat răspunsul la "va putea cineva să egaleze cele 14 titluri ale tale la Paris?"
06/06/2022 LA 20:20
Roland Garros
Alcaraz, uluit de Nadal al 14-lea, "regele soare"! "Are 1000 de vieți, eu sunt puțin în întârziere"
06/06/2022 LA 14:30