Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cel mai tare Roland Garros din istoria recentă? Marele pariu al lui Tim Henman

Cristian Mihală

Actualizat 21/05/2022 la 17:06 GMT+3

În mai puțin de 24 de ore, Roland Garros pornește la drum, iar bătălia de pe tabloul masculin se anunță unul de zile mari. Expertul Eurosport Tim Henman merge pe mâna lui Nadal, deși admite că Djokovic și Alcaraz au mari șanse să câștige, la rândul lor.

Rezumatul partidei Carlos Alcaraz - Rafael Nadal, câștigată în 3 seturi de mai tânărul spaniol

De 13 ori câștigător la Roland Garros, Rafa Nadal visează la al 22-lea Grand Slam la el "acasă", acum cum au etichetat specialiștii atât de familiarul Philippe Chatrier. Spaniolul nu vine în capitala Franței în cea mai bună formă, însă. Pentru prima oară în carieră nu a câștigat vreun turneu pe zgură înainte de RG, și, după un start de an fantastic - cel mai bun din carieră - accidentările i-au dat mari bătăi de cap.
Mai întâi au fost problemele la coaste, care i-au afectat șansele de a câștiga finala de la Indian Wells, cu Taylor Fritz, apoi sindromul Muller-Weiss, de care suferă din 2005, l-au împiedicat să joace la nivel obișnuit cu Shapovalov, la Roma.
Între timp, Rafa a arătat excelent la antrenamente, iar Tim Henman pariază pe el la Roland Garros. Argumentele nu trebuie precizate: vorbim de cel mai mare jucător din istorie pe zgură și poate chiar de GOAT-ul din tenis, așa cum îl văd tot mai mulți experți.
"Cred că piciorul lui Nadal e mult mai bine decât a fost la Roma, îl văd principal favorit la Roland Garros. Cu mențiunea că are nevoie să fie fizic la 100%, doar în această ipoteză e pariul meu pentru turneul de la Paris. Dar îi văd în același timp pe Djokovic și Alcaraz foarte puțin în spatele lui, cu șanse apropiate să câștige competiția", a dezvăluit Tim Henman pentru Eurosport.
CITEȘTE ȘI:

Alcaraz l-a impresionat și pe Tim Henman. Ce șanse are să câștige Roland Garros?

Roland Garros 2022 se anunță cel mai tare Grand Slam de mulți ani, asta pentru că, dincolo de duelul titanilor, Nadal - Djokovic, la rampă a ieșit "prințul" Alcaraz, devenit adevărat "rege" după ce a reușit în această primăvară. Semifinalist la Indian Wells, ibericul de 19 ani a câștigat apoi Miami și Madrid, primele sale două turnee din circuitul Masters 1000. Între ele s-a impus și la Barcelona, iar spaniolul nu pare să aibă limite.
Mulți îl văd deja viitorul cel mai mare jucător din istorie, dar doar timpul va arăta dacă Alcaraz poate să ajungă la cifrele incredibile atinse de Nadal, Federer sau Djokovic. Cert e că, în acest moment, Alcaraz arată înfiorător pentru rivali și va fi foarte greu de oprit.
"Va fi un turneu extraordinar, chiar cred că Alcaraz are tot ce îi trebuie pentru a se impune într-un Grand Slam. L-am văzut LIVE la Miami, iar modul în care se mișcă, viteza, puterea generată din spatele terenului și jocul extrem de echilibrat m-au impresionat. Băiatul e incredibil. Are o încredere uriașă după rezultatele din această primăvară, e agresiv. E deja un jucător complet, dar ce mă impresionează cel mai mult la el e forța mentală", a mai spus Henman care a găsit și o posibilă hibă în drumul lui Alcaraz spre primul său turneu de Grand Slam al anului: "Să joci pe cele mai mari arene din lume, într-un Grand Slam, nu e deloc ușor. Să vedem cum se va descurca, deși nu am mari emoții, sunt convins că poate gestiona foarte bine presiunea. E ghidat perfect de Juan Carlos Ferrero".
Djokovic, Nadal și Alcaraz sunt pe aceeași jumătate de tablou, acolo unde se mai află și "outsiderul" Zverev. În teorie, germanul ar fi trebuit să fie printre marii favoriți la trofeu, la rândul său, dar într-o astfel de companie nu pare a avea vreo șansă.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo