Articol scris de Marius Sechea
Pentru al doilea turneu de Mare Șlem consecutiv, Emma Răducanu a fost eliminată în turul al doilea al competiției, după un meci de trei seturi. După ce la Australian Open a fost învinsă de muntenegreanca Danka Kovinic, la turneul de la Roland Garros, britanica a fost învinsă de Aliaksandra Sasnovich, jucătoarea britanică nereușind să-și regăsească forma care i-a adus anul trecut victoria la US Open.
Roland Garros
"Nadal, de ce nu te-a felicitat Federer după câștigarea Roland Garros?". Răspunsul lui Rafa
08/06/2022 LA 06:31
În ciuda contraperformanțelor de la cele două turnee de Mare Șlem, Emma Răducanu a avut o atitudine surprinzător de optimistă la conferința de presă. "Iau totul ca o lecție și știu foarte bine unde am greșit, știu ce trebuie să îmbunătățesc în jocul meu și știu ce adversare îmi sunt superioare", a declarat Răducanu la conferința de presă.
În ciuda acestei înfrângeri, timpul e în favoarea ei. Emma Răducanu are doar 19 ani, iar acesta a fost primul ei sezon pe zgură și prima ei participare la Roland Garros, iar diferențele dintre jocul pe hard și cel de pe zgură sunt semnificative. În vreme ce pe hard, Emma juca agresiv de pe linia de fund și chiar din fața ei, la Roland Garros ea a fost nevoită să facă câțiva pași în spate, să mărească lungimea schimburilor și să joace cu mai mult top-spin. Ca urmare, durata meciurilor a crescut, iar odată cu înaintarea în meci se putea observa că nivelul ei de energie era în scădere.
Citește și:

John McEnroe, despre Emma Răducanu: "S-a pus într-o poziție dificilă"

Într-un interviu acordat Eurosport, John McEnroe a analizat evoluția jucătoarei britanice din altă perspectivă.
"Anul trecut, la Wimbledon, nu a reușit să termine un meci din cauza stresului, iar acest lucru a ajuns să fie prea mult pentru ea. Apoi a făcut ceva ce nimeni nu a mai făcut vreodată, bărbat sau femeie, în 150 de ani de tenis, a câștigat un Mare Șlem venind din calificări. Dintr-o dată, există această presiune asupra ei, lumea are așteptări de la ea, iar toate astea au copleșit-o", a adăugat McEnroe.
Deși are doar 19 ani și a câștigat deja un turneu de Mare Șlem, jucătoarea britanică aflată pe locul 12 în clasamentul WTA, nu-și regăsește forma care i-a adus victoria de la US Open și a schimbat deja trei antrenori.
https://i.eurosport.com/2022/05/25/3379678.jpg
"A schimbat antrenorii de trei, patru sau cinci ori, ceea ce e incredibil pentru cineva care tocmai a câștigat un turneu major. S-a pus într-o poziție dificilă, pentru că se așteaptă multe de la ea și nu știm dacă se simte confortabil cu oamenii din jurul ei. Să sperăm că în următorul an sau doi își va da seama de asta.
Sincer, dacă eu aș fi câștigat US Open după ce aș fi venit din calificări, nu mi-aș fi schimbat antrenorul, cel puțin pentru anul următor, așa că nu înțeleg această mișcare. Pentru niciun jucător nu e bună această rotație permanentă a antrenorilor, cu atât mai puțin pentru o jucătoare aflată în acest stadiu al carierei sale", a continuat John McEnroe.
Deși încă are timp suficient să-și reintre în ritm și să-și regăsească forma, nu trebuie să uităm cu turneul de la Wimbledon bate la ușă, iar Emma va trebui să-și ridice nivelul jocului în fața propriului public. Doar o performanță decentă la Wimbledon o va ajuta să-i dovedească lui McEnroe că s-a înșelat și că poate face față presiunii de a fi câștigătoare de Mare Șlem.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
https://i.eurosport.com/2022/05/25/3380257.jpg
Roland Garros
Genialul Nadal a dat răspunsul la "va putea cineva să egaleze cele 14 titluri ale tale la Paris?"
06/06/2022 LA 20:20
Roland Garros
Alcaraz, uluit de Nadal al 14-lea, "regele soare"! "Are 1000 de vieți, eu sunt puțin în întârziere"
06/06/2022 LA 14:30