Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nadal - Djokovic, meciul care a epuizat toate epitetele în tenis! Reacția genială a lui Gasquet

Nicu Savin

Actualizat 01/06/2022 la 18:45 GMT+3

Rafa Nadal și Novak Djokovic au oferit un meci memorabil în sferturile de finală de la Roland Garros. Lumea tenisului și-a scos pălăria în fața celor doi mari campioni, iar Richard Gasquet a avut una dintre cele mai reprezentative reacții, declarând că are impresia că cei doi practică un sport diferit față de ceilalți jucători din circuit.

Djokovic - Nadal, rezumatul unui meci pentru istorie! "Matadorul", în semifinale

Rafael Nadal și Novak Djokovic au ținut fanii tenisului în suspans timp de peste 4 ore, atât cât a durat confruntarea lor din sferturile de finală de la Roland Garros. "Matadorul" s-a impus în 4 seturi și s-a califcat pentru a 15-a oară în careul de ași al Grand Slam-ului parizian.
Deși meciul nu a ajuns în decisiv, diferența dintre cei doi mari campioni a fost minimă, Nadal având câștig de cauză datorită eficienței mai mare în momentele cheie ale partidei. Djokovic a admis după meci că eternul său rival i-a fost superior, dar a subliniat că orice se putea întâmpla dacă s-ar fi ajuns în setul 5.
Lumea tenisului a vorbit la superlativ despre cei doi jucători. Experți, antrenori, jurnaliști și jucători aflați încă în activitate au rămas încă o dată uimiți de ceea ce pot oferi Nadal și Djokovic atunci când se confruntă pe teren.
Citește și:

Nadal - Djokovic l-a lăsat fără epitete pe Richard Gasquet

Una dintre cele mai sugestive reacții pe acest subiect a fost oferită de Richard Gasquet, care a declarat că are impresia că Rafa și Nole practică alt sport față de ceilalți tenismeni din circuit. Francezul a subliniat că și meciul dintre Zverev și Alcaraz a fost la un nivel excepțional și a menționat că Nadal nu va avea un meci ușor contra germanului.
"Ieriam văzut un meci magnific între Alcaraz și Zverev. Așa că mă întrebam oare ce va fi seara. Când am văzut meciul mi-am spus că cei doi jucători (n.r. Nadal și Djokovic) pur și simplu nu fac același sport ca ceilalți. A fost fenomenal, Rafa a fost din nou uimitor. Vom avea o semifinală fabuloasă între Nadal și Zverev. Inevitabil, Rafa este favorit, dar Zverev a făcut un meci grozav în sferturi și nu va avea nimic de pierdut. Dar e adevărat că am fost copleșit de nivelul celor două jocuri de ieri", a spus Gasquet, citat de welovetenis.fr.
După meciul de marți seară, Novak Djokovic va pierde în mod cert poziția de lider mondial peste două săptămâni. În schimb, Nadal e la două meciuri distanță de al 14-lea trofeu la Roland Garros. Un nou succes al ibericului la Paris ar însemna ar 22-lea titlu de Grand Slam pentru el, ceea ce l-ar duce la două lungimi în fața eternilor săi rivali, Novak Djokovic și Roger Federer. Pentru un loc în finală, Rafa va juca cu Zverev, iar într-un eventual ultim act adversar îi va fi unul dintre Cilic, Rublev, Ruud sau Rune.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Roland Garros 2022 - 1 iunie, transmisiuni Eurosport 1&2
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo