/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/08/13/2863699-59019988-2560-1440.png)
De
Bianca Dumitru
Publicat 24/05/2022 la 15:27 GMT
Andrey Rublev s-a calificat în această după-amiază în turul 2 la Roland Garros după ce l-a învins în 4 seturi pe Soonwoo Kwon, scor 6-7 (5), 6-3, 6-2, 6-4, după trei ore de joc.
Deși părea că sportivul de pe locul 71 ATP va fi un adversar la îndemână pentru rus, coreeanul a câștigat primul set după un tie-break și i-a provocat o criză de nervi lui Rublev. Tenismenul de pe locul 7 ATP a fost extrem de supărat și nu și-a mai putut stăpâni frustrarea, care l-a făcut să lovească puternic o minge în apropierea băncii sale.
Ad
Mingea a ricoșat înapoi pe teren, acolo unde se afla un bărbat care lucra la amenajarea terenului și care a fost foarte aproape de a fi lovit. Din fericire pentru el, mingea i-a lovit doar șapca, pe care i-a dat-o jos de pe cap.
Wimbledon
Djokovic, calificare cu emoții în turul 2 la Wimbledon! Sârbul a trăit periculos în meciul cu Kwon
27/06/2022 LA 15:08
Cei prezenți în tribune au fost șocați de gestul lui Rublev pe care l-au sancționat, huiduindu-l. Indignarea fanilor l-a făcut pe sportiv să reacționeze încă o dată supărat, jucătorul de tenis aruncând cu o sticlă de apă, care s-a spart. Rublev a fost imediat avertizat de către arbitru.
Rublev, frustrat după pierderea primului set
Citește și:
- IRINA BEGU E ÎN TURUL 2 LA ROLAND GARROS! ROMÂNCA, REVENIRE DE EXCEPȚIE CU ITALIANCA JASMINE PAOLINI
Partida a continuat în favoarea rusului, care și-a adjudecat destul de clar următoarele seturi, obținând calificarea în turul 2.
În următoarea fază a Roland Garros, Andrey Rublev îl va înfrunta pe învingătorul din partida Adrian Mannarino - Federico Delbonis.
Grand Slam-ul de la Roland Garros, al doilea al sezonului, este programat între 22 mai - 5 iunie și va putea fi urmărit în direct pe Eurosport și Eurosport Player.

Roland Garros
LIVEBLOG Roland Garros | Ruud, în careul de ași! Swiatek - Kasatkina, a doua semifinală feminină
01/06/2022 LA 08:54
Tenis
Rafael Nadal, prima reacție după interzicerea rușilor la Wimbledon! "Mi-aș dori să nu fie așa"
01/05/2022 LA 19:52
Distribuie acest articol