Irina Begu știe când joacă în turul 2 la Roland Garros! La ce oră e programat meciul cu Sara Errani

Irina Begu va încerca miercuri să se califice în turul al treilea la Roland Garros. Sportiva noastră o va întâlni în runda a doua pe Sara Errani, finalista din 2012 de la Paris. Organizatorii au anunțat de curând ora de start a partidei.

Irina Begu, Roland Garros 2023

Credit imagine: Getty Images

Irina Begu, ocupantă a locului 27 WTA, va evolua în turul al doilea la Roland Garros împotriva sportivei din Italia, Sara Errani (36 de ani, 73 WTA). Italianca e fostă finalistă la Roland Garros, dar în ultimii ani nu a mai strălucit deloc, din cauza accidentărilor, a scandalului de dopaj în care a fost implicată și a vârstei.
Sportiva noastră a trecut duminică de Anna Bondar în primul tur la Roland Garros, în minimum de seturi, în timp ce Sara Errani s-a calificat în turul al doilea după ce a trecut de elvețianca Jill Teichmann în trei seturi. Românca pornește ca mare favorită în acest meci, chiar dacă italianca are avantaj la întâlnirile directe.
CITEȘTE ȘI:

Irina Begu știe când joacă în turul 2 la Roland Garros cu Sara Errani

Organizatorii celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului au anunțat programul celei de-a patra zile de concurs, iar Irina Begu e programată să joace împotriva italiencei Sara Errani pe terenul numărul 9, în al treilea meci al zilei, după partidele Herbert/Mahut – Giron/McDonald și Schwartzman – Borges. Astfel, partida lor va începe în jurul orei 16, ora României.
Irina Begu și Sara Errani s-au întâlnit de 5 ori până în prezent în circuitul WTA, italianca având avantaj în întâlnirile directe, 3-2. Totuși, ultimele două partide au fost câștigate fără emoții de româncă, de fiecare dată pe zgură: la Roma, în 2020 (6-1, 6-3) și la Țiriac Foundation Trophy, în 2022 (6-2, 6-2).
Roland Garros 2023 se desfãșoarã în perioada 28 mai – 11 iunie la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului se vãd în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport.
picture

Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai - 11 iunie, în direct pe Eurosport

Sursa video: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo