Eurosport
Mirra Andreeva face senzație la Roland Garros! Puștoaica de 16 ani e în turul 3 la Paris, după o nouă victorie clară
De
Publicat 01/06/2023 la 15:14 GMT+3
Mirra Andreeva, în vârstă de doar 16 ani, e cea mai tânără jucătoare din ultimii 28 de ani care ajunge pe tabloul principal la Roland Garros, după depășirea calificărilor. Dar tânăra rusoaică nu are de gând să se oprească la Paris. Ea tocmai s-a calificat în turul 3 la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, după o nouă victorie solidă.
Mirra Andreeva, rezultat uluitor la Roland Garros, la doar 16 ani! Rusoaica, discurs matur la Paris
Sursa video: Eurosport
Mirra Andreeva sfidează limitele și așteptările la Roland Garros. Sportiva în vârstă de doar 16 ani din Rusia a obținut o nouă victorie uimitoare, în fața franțuzoaicei Diane Parry, locul 79 WTA, în vârstă de 20 de ani. Andreeva s-a impus cu scorul de 6-1, 6-2, după o oră și 18 minute de joc.
Până acum, Andreeva a cedat doar șase game-uri în două meciuri pe tabloul principal de la Roland Garros. Acum, Mirra Andreeva așteaptă la Paris învingătoarea meciului dintre Grabher (61 WTA) și Coco Gauff, cap de serie numărul 6 la Paris, finalistă la ediția de anul trecut.
CITEȘTE ȘI:
Mirra Andreeva, performanță uimitoare la Roland Garros 2023
"Am crezut că voi juca la junioare, dar iată că m-am calificat pe tabloul principal și sunt deja în turul al treilea. Sunt foarte bucuroasă. Sunt fericită că nu se vede că sunt emoționată. Am tremurat puțin azi pentru că am jucat împotriva unei jucătoare din Franța, publicul a susținut-o așa cum era normal, dar mă bucur că m-am concentrat pe jocul meu. Va fi un meci uimitor în continuare dacă voi juca împotriva lui cooc Gauff. Voi da tot ce am mai bun", a spus Andreeva la finalul meciului cu Parry.
Datorită victoriei de azi, Mirra Andreeva are asigurată intrarea în premieră în Top 100 WTA după acest turneu. Din 1993, uimitoarea Mirra Andreeva este doar a șaptea jucătoare sub 17 ani care ajunge în turul al treilea la Roland Garros, în proba feminină de simplu. Trei dintre ele au fost în cele din urmă finaliste la acest eveniment - Majoli, Hingis, S. Williams.
Roland Garros 2023 se desfășoara în perioada 28 mai – 11 iunie la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului se vad în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/05/22/3710206-75494048-2560-1440.png)
Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai - 11 iunie, în direct pe Eurosport
Sursa video: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo