Eurosport
Sorana Cîrstea, out de la Roland Garros!Românca a cedat inexplicabil în decisivul cu Jasmine Paolini
De
Publicat 30/05/2023 la 17:46 GMT+3
Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur de la Roland Garros. Românca a fost învinsă cu 5-7, 6-2, 2-6 de Jasmine Paolini, ocupanta locului 53 WTA.
Sorana Cîrstea
Credit imagine: Getty Images
Sorana Cîrstea nu a prins cea mai bună zi a sa la debutul la Roland Garros și a pierdut în primul tur în fața italiencei Jasmine Paolini (53 WTA). Partida putea merge în orice direcție, cele două jucătoare alternând perioadele bune de joc cu cele foarte slabe. Din păcate, românca nu a reușit să revină complet după ce a pierdut primul set și a cedat în decisiv.
Primul set a fost extrem de echilibrat, cele două jucătoare mergând cu serviciul până la 5-5. Din păcate, mingea de set ratată de Sorana la 5-4 pentru ea a contat enorm, iar italianca și-a adjudecat prima manșă cu 7-5.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/05/30/3715786-75605648-2560-1440.png)
Sorana Cîrstea, scurtă cu "sânge rece" în meciul cu Paolini de la Roland Garros! Punct superb reușit
Sursa video: Eurosport
Sorana Cîrstea, învinsă de Jasmine Paolini în primul tur de la Roland Garros
Sorana nu a intrat în panică și a început mult mai bine setul secund, iar după ce a reușit să facă primul break a devenit mult mai dezinvoltă și asta s-a văzut pe tabelă. Românca a câștigat setul secund cu 6-2, iar meciul a intrat în decisiv.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/05/30/3715886-75607648-2560-1440.png)
Așa a câștigat Sorana Cîrstea setul 2 al meciului cu Paolini, la Roland Garros! Avem manșă decisivă
Sursa video: Eurosport
Sorana și-a pierdut serviciul în primul game din setul 3, dar a recuperat imediat. Totuși, din acel moment a avut loc o cădere masivă în jocul său, iar Paolini a profitat și aproape pe nesimțite s-a distanțat la 5-1. Sorana a mai câștigat un game, dar era prea târziu pentru o revenire, iar italianca a închis meciul cu scorul final de 7-5, 2-6, 6-2, la capătul a două ore și 13 minute de joc.
Este pentru a 6-a oară în carieră când Sorana este eliminatp încă din primul tur de la Roland Garros. Pentru un loc în turul 3, Paolini va juca împotriva sârboaicei Olga Danilovic (105 WTA), o jucătoare venită din calificări. Aceasta a trecut azi de ucraineanca (83 WTA), scor 6-3, 6-2. În cazul unui succes, sportiva din Italia o va întâlni, cel mai probabil, în turul 3 pe Ons Jabeur, care are un meci la îndemână în runda secundă, în fața reprezentantei gazdelor, Ocean Dodin.
Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai – 11 iunie la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului se văd în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo