Sorana Cîrstea s-a retras de la Roland Garros în ultima clipă! Anunțul trist făcut de sportiva noastră
Sorana Cîrstea s-a retras de la Roland Garros, din cauza unei accidentări la gleznă, suferită la Madrid. Chiar dacă a devenit campioană de dublu în capitala Spaniei, românca a ratat turneul de la Roma, iar în prima zi de la French Open a făcut anunțul trist.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Sorana Cîrstea era una dintre cele 5 jucătoare românce prezente pe tabloul principal de la Roland Garros în acest an. Sportivele și-au aflat vineri adversarele de la Paris din următoarele zile.

Casa Pariurilor.
Credit imagine: Getty Images
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Doar că țara noastră a rămas cu doar 4 jucătoare pe tabloul principal, după ce Sorana Cîrstea s-a retras, chiar în timpul primei zile de concurs. Ea ar fi trebuit să evolueze luni împotriva Tamarei Korpatsch (148 WTA), o obișnuită a circuitului ITF.
Sorana are un singur meci pe zgură, la simplu, în acest sezon, pierdut la Madrid. Ulterior, s-a retras de la Roma, din cauza aceleiași accidentări, care inițial nu părea atât de gravă.
Doar că o accidentare la gleznă i-a dat bătăi de cap Soranei, care a fost nevoită să declare forfait pentru cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului. Sportiva noastră s-a pregătit pe zgura pariziană alături de antrenorul Sven Groeneveld și alături de preparatorul fizic Andrei Cristofor.
"Din păcate, sunt nevoita să mă retrag de la Roland Garros, din cauza unei accidentări la gleznă cu care m-am confruntat acum câteva săptămâni. Am încercat tot posibilul să mă simt fit pentru a ajunge să joc la Roland Garros. Dar corpul meu nu este pregătit.
Vreau să mulțumesc organizatorilor din Franța pentru ajutor, sunt foarte tristă că voi rata acest turneu. Sper să mă pot întoarce pe teren și să fiu pregătită 100 la sută pentru sezonul de iarbă", a scris Sorana pe rețelele sociale.
Sorana Cîrstea s-a retras de la Roland Garros! Locul său e luat de un lucky loser
În urma retragerii Soranei de la Roland Garros, locul său pe tabloul principal va fi luat de Yuliia Starodubtseva, din postura de lucky loser.
Informația a fost preluată și de celebrul jurnalist Jose Morgado, care a scris: "Sorana Cîrstea se retrage de la Roland Garros. A câștigat proba de dublu de la Madrid, dar a ratat turneele de la Roma și Paris."
Căzută pe locul 164 mondial, Sorana a putut intra direct pe tabloul principal de la Roland Garros datorită clasamentului protejat. Românca ar fi mers la Paris total ieșită din formă. Ea a jucat un singur meci pe zgură în 2025, la Madrid, unde a pierdut în prima rundă în fața americancei Hailey Baptiste.
Adversarele celorlalte românce în primul tur la Roland Garros
- Jaqueline Cristian - Kimberly Birell
- Irina Begu - Leolia Jeanjean
- Gabriela Ruse - McCartney Kessler
- Anca Todoni - Jessica Pegula
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)