Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Bartoli, șocată de Rune. Ce s-a întâmplat când danezul s-a aflat față în față cu franțuzoaica

Cristian Mihală

Actualizat 08/06/2023 la 12:13 GMT+3

Marion Bartoli e convinsă că Holger Rune a fost foarte obosit în confruntarea cu Casper Ruud, din sferturile Roland Garros, și a dezvăluit că sportivul danez a fost încercănat.

Rezumatul partidei Casper Ruud - Holger Rune, din sferturile Roland Garros

Casper Ruud, numărul patru mondial şi finalist anul trecut la Paris, a trecut în sferturile de finală, cu 6-1, 6-2, 3-6, 6-3, de danezul Holger Rune, la fel ca în 2022. Norvegianul va disputa, la 24 de ani, a treia semifinală de Mare Şlem din cariera sa. El le-a câştigat pe primele două, la Roland Garros şi US Open, ambele în 2022, dar s-a înclinat apoi de fiecare dată în finală, în faţa spaniolului Rafael Nadal, la Paris, şi a compatriotului acestuia Carlos Alcaraz, la New York.
Confruntarea de aseară a fost unidirecționată în primele două seturi, Rune neavând nicio șansă în fața "mașinăriei" Ruud. Dar rezultatul ar fi putut fi altul, crede Marion Bartoli, dacă tânărul jucător antrenat de Mouratoglou nu ar fi fost atât de obosit. Fosta mare jucătoare franceză, câștigătoare la Wimbledon în 2013, a privit confruntarea nordicilor din tribune, din primele rânduri. La un moment dat, în timp ce Rune s-a îndreptat să se șteargă pe prosop, între puncte, acesta a ajuns în proximitatea franțuzoaicei, care a remarcat cearcănele danezului.
"Când Rune a trecut foarte aproape de mine, în drum spre a-și lua prosopul, m-a frapat un lucru: cearcănele pe care le avea, avea ochii încercănați complet. A fost extrem de greu să pornesacă motoarele în această seară, dar trebuie totuși să-i subliniem curajul în setul al 3-lea , a reușit să își ridice mult nivelul deși era limpede că nu e în cea mai bună stare de joc. În seara asta, Rune a plătit pentru acea luptă uriașă împotriva lui Cerundolo. Dar asta nu înseamnă că Ruud nu a produs un tenis de calitate, a fost în permanență sigur pe loviturile sale și a evoluat constant la un nivel ridicat", a dezvăluit Marion Bartoli, citată de welovetennis.fr.

Rune nu crede că disputa cu Cerundolo l-a afectat

Interesant e că Rune nu e de părere că disputa din precedentul tur a avut repercusiuni asupra evoluției sale de miercuri seară. Întrebat dacă prestația cu Ruud i-a fost afectată de faptul că în optimi a avut o dispută pe viață și pe moarte cu Cerundolo (încheiată în super-tiebreakului decisivului, după 4 ore de joc), danezul a explicat că s-a simțit proaspăt.
"În niciun caz, am fost bine fizic. Fără scuze. Pur și simplu nu am jucat la nivelul meu. E greu, dar uneori e așa, și trebuie să înveți din asta pentru a reveni mai puternic. Mai avem un Grand Slam (n.r. Wimbledon) după colț. Sper că voi fi mai puternic acolo. Mă bucur că sezonul pe zgură s-a încheiat și sunt gata să merg mai departe, așa că acum mă voi concentra doar pe ce am de făcut pe iarbă", a explicat tânărul de 20 de ani, după înfrângerea cu Ruud.
În penultimul act de la Roland Garros, Casper Ruud îl va întâlni pe Alexander Zverev (care atinge această fază pentru al treilea an la rând). Dublu finalist de Grand Slam în 2022, norvegianul va întâlni un tenismen venit după un an cumplit. Neamțul a trecut peste accidentarea care l-a scos din semifinalele Roland Garros 2022 și nutrește speranţa că va reuşi să acceadă în prima sa finală de Grand Slam după cea de la US Open 2020.
În cealaltă semifinală a actualei ediţii a competiţiei din capitala Franţei se vor afla faţă în faţă Carlos Alcaraz, actualul număr unu mondial, şi sârbul Novak Djokovic, dublu campion la Roland Garros (2016, 2021), care şi-au asigurat încă de marţi calificarea în "careul de aşi". Ambele semifinale de la French Open vor fi în direct pe Eurosport vineri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo