Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic, susținut de un fost mare rival în finala de la Roland Garros cu Ruud: "Este incredibil ce a făcut"

Andrei Nicolae

Publicat 11/06/2023 la 12:39 GMT+3

Novak Djokovic are astăzi șansa să devină cel mai titrat jucător din istorie în privința numărului de Grand Slam-uri cucerite și să atingă borna 23. În fața sârbului stă Casper Ruud în finala de la Roland Garros, însă Nole a primit susținere chiar și de la unul dintre cei mai mari rivali din cariera sa, Andy Murray.

Rezumatul partidei dintre Carlos Alcaraz și Novak Djokovic, din semifinalele Roland Garros

Fostul lider mondial pornește cu prima șansă în finala de la French Open pe care o va disputa în fața norvegianului Casper Ruud. Duelul dintre cei doi va reprezenta ultimul meci din acest an de la Roland Garros și va avea loc pe terenul Philippe-Chatrier, începând cu ora 16:00.
Nole va avea astăzi șansa să ajungă la trei trofee la Roland Garros și în același timp la 23 de titluri de mare șlem. Sârbul l-ar putea devansa pe Rafael Nadal dacă se va impune pe zgura pariziană în această după-amiază.
Favoritul cu numărul 3 de la Paris va fi susținut de o "mare" de oameni, printre care se va afla și un nume suprinzător. Andy Murray va ține cu Nole în finala de la Roland Garros, în ciuda rivalității ce a existat între cei doi. Tenismenul britanic și-a exprimat clar dorința să îl vadă pe sârb campion la Paris, prin prisma rezultatelor sale incredibile din sport din ultimii ani.
"Ar fi incredibil să îl vedem cum reușește duminică (n.r. să câștige), o să îl susțin și sper că va putea să o facă pentru că este incredibil ce a făcut. Cred că aceea (n.r. meciul cu Alcaraz) a fost a 45-a semifinală de Grand Slam a lui Novak, sunt numere incredibile."
Citește și:

NOVAK DJOKOVIC, FAȚĂ ÎN FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU ISTORIA LA ROLAND GARROS

Novak Djokovic poate atinge mai multe borne istorice dacă se va impune în finala de la Roland Garros. În primul rând, Nole ar ajunge lider all-time la numărul de turnee de Grand Slam câștigate (în acest moment e la egalitate cu Rafa Nadal, cu câte 22 de trofee). De asemenea, sârbul ar deveni primul om din istorie care câștigă de minim 3 ori fiecare dintre cele 4 turnee majore din tenis. Nu în ultimul rând ar reveni pe primul loc ATP.
Întrebat dacă simte vreo presiune suplimentară din cauza acestor recorduri pe care le-ar putea doborî, Djokovic a subliniat că este obișnuit cu acest lucru și este mai degrabă un privilegiu decât o povară.
picture

Top 5 cele mai tari puncte ale meciului dintre Alcaraz și Djokovic, din semifinalele Roland Garros

"Presiunea este mereu pe umerii mei, așa că nu va fi diferit. Face parte din sportul meu, din viața mea și din tot ceea ce fac. Cred că a avea presiune este un privilegiu, este o sursă de motivație. Înainte de turneu am spus că pentru mine Roland Garros este cel mai important turneu de pe această suprafață. Așa că eram bine pregătit să fiu în această poziție și să fiu pregătit pentru această luptă de a câștiga acest alt titlu de Grand Slam. Sper să pot juca cel mai bun nivel al meu duminică.
Singurul lucru pe care îl pot spune acum este că sunt foarte concentrat. Istoria este ceva care atârnă mereu peste mine, sunt foarte fericit că sunt în această poziție de a scrie istoria acestui sport, dar mă gândesc doar să câștig următorul joc.", a spus Djokovic la conferința de presă de după meciul cu Alcaraz.
Finala masculină de la Roland Garros va ava loc duminică, 11 iunie, și va fi transmisă în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și aplicația Eurosport începând cu ora 16:00.
picture

Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai - 11 iunie, în direct pe Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo