Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Locul 670 ATP, doborât de alcool și depresie, s-a calificat pe tabloul principal de la Roland Garros

Cristian Mihală

Actualizat 26/05/2023 la 08:02 GMT+3

Lucas Pouille, numărul 670 ATP, este gata de un nou început. Francezul s-a calificat, într-o atmosferă de Cupa Davis, pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros. Jucătorul din Hexagon s-a confruntat în ultimii ani cu depresia și cu probleme legate de alcool.

Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai - 11 iunie, în direct pe Eurosport

Accidentat în 2020, când a suferit și o operație, Lucas Pouille nu a mai revenit niciodată la forma de dinainte de intervenția chirurgicală, deși timpul părea să îi fie aliat.
El s-a retras în alcool, iar depresia și-a făcut rapid apariția, astfel că Pouille a alunecat pe o pantă nedorită. Acum, însă, soarele pare să fi răsărit pe strada talentatului jucător francez.
Împins și purtat pe umeri de un public fantastic, care s-a comportat ca la un meci de Cupa Davis, Lucas Pouille s-a calificat pe tabloul principal de la Roland Garros. O performanță în care nu credea nimeni, în contextul în care francezul a ajuns pe 670 ATP și nu părea să dea semne de reviriment. În finala calificărilor, favoritul tribunei a trecut de austriacul Jurij Rodionov, cap de serie 22 în calificări, scor 1-6, 7-5, 6-0. După un prim set în care a dezamăgit, Pouille a adus pe teren ceva din magia din urmă cu 4-5 ani și a obținut o performanță care cu siguranță îi va da multă încredere pe viitor.

Roland Garros 2023: Pouille, pauză de un an și jumătate, în care s-a luptat cu "demonii"

Francezul, care între timp a ajuns la 29 de ani, își pierduse complet încrederea în jocul său și, deși a ales să participe la turnee challenger, pentru a se roda, pentru a construi un moral bun și a urca în clasament, rezultatele nu au fost cele așteptate.
El a pierdut în turul doi la challengerurile de la Orleans și Mouilleron Le Captif, înainte de a primi un wildcard la turneul de la Paris, în toamna lui 2021, unde a ieșit încă din primul tur. De atunci, nu a mai evoluat în vreun meci la nivel profesionist până în această primăvară, luptând cu demonii care au pus stăpânire pe viața sa. Lipsa de încredere l-a dus la depresie și alcool, iar acum Pouille a acceptat să povestească o mică parte din trăirile sale din ultima perioadă.
"Am început să am o parte întunecată în viață. Am intrat într-o depresie care m-a făcut să dorm o oră pe noapte și să beau. Mă duceam acasă și mă uitam la tavan. Am luat decizia să spun stop acelei vieți, altfel, as fi ajuns la spitalul de nebuni.
Este oribil pentru că în capul meu mă consider încă un jucător de top 10. Îi vezi pe Thiem și Wawrinka (n.r. jucători care după accidentările suferite și-au pierdut încrederea în propriile forțe) și pot doar să îmi imaginez prin ce trec. Nu mi-am verificat clasamentul din mai anul trecut. Am pierdut toți sponsorii și mi-e greu să o iau de la capăt. Când ai trăit emoții atât de mari, e greu să dai restart", a dezvăluit Lucas Pouille în urmă cu câteva săptămâni, în L'Equipe.

Lucas Pouille, un puști minune al tenisului francez

Devenit profesionist în 2012, la doar 17 ani, Pouille a atras rapid atenția specialiștilor grație jocului său complet.
În 2015 se afla deja între cei mai buni 100 de jucători ai lumii, pentru ca apoi, un an mai târziu să impresioneze pe toată lumea cu două sferturi de finală în turneele de Grand Slam (Wimbledon și US Open). 2016 a fost un an de grație pentru el, jucând și prima sa semifinală de turneu Masters (pierdută la Murray, la Roma).
A continuat să crească, iar în 2017 a câștigat Cupa Davis, dar și 3 turnee ATP, pe 3 suprafețe diferite. Deja TOP 10 ATP era în vizorul lui, poziție pe care a ajuns în martie 2018, după finalele de la Marseille și Dubai.
Cel mai bun al carierei a fost însă 2019, când jucătorul de Hexagon, antrenat de Amelie Mouresmo, a făcut 3 sferturi de finală în turneele Masters și a reușit cea mai bună performanță din carieră într-un Grand Slam: semifinala la Australian Open (]nvins de Djokovic).
Când se afla în cel mai bun moment al carierei, a venit accidentarea care l-a scos din circuit o perioadă îndelungată și de atunci nimic nu a mai fost la fel.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo