Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Murray, de "10": "Știți ce mi-a spus soția mea după ce Djokovic a câștigat Roland Garros?"

Cristian Mihală

Actualizat 14/06/2023 la 13:55 GMT+3

Andy Murray a avut un discurs impresionant după ce s-a impus în Challengerul de la Surbiton. În aceeași zi, la Paris, Novak Djokovic câștiga al 23-lea Grand Slam din carieră, însă scoțianul a știut cum să se bucure de propria performanță. La asta a contribuit și soția sa, Kim Sears, care l-a sprijinit în totalitate.

Top 5 puncte reușite de uriașul Djokovic la Roland Garros 2023

În timp ce Novak Djokovic și-a trecut în cont cel de-al 23-lea titlu de Grand Slam la Roland-Garros duminică (record absolut la masculin), Andy Murray, în vârstă de 36 de ani, a câștigat primul său turneu pe iarbă în șapte ani, la Surbiton Challenger.
picture

LG, 10 ani

Credit imagine: Eurosport

Acest articol este susținut de LG
O situație care a făcut-o pe soția sa, Kim Sears, să reacționeze pozitiv, după cum a explicat britanicul după victoria din turul 1 de la Nottingham, împotriva lui Joris De Loore (6-3, 6-4). Deși accidentările i-au afectat serios cariera în ultimii mulți ani, scoțianul rămâne extrem de optimist și se bucură de faptul că încă poate face ceea ce îi place cel mai mult: să joace tenis și să dea totul pe teren.
"Știți ce mi-a spus soția mea după ce Novak a câștigat Roland Garros? "Mă uit la el, a câștigat la Paris, dar eu sunt atât de mândră că tu continui să muncești din greu în Challengers. Lucrezi așa cum ai făcut-o întotdeauna, înseamnă mult pentru mine. Nu te poți compara întotdeauna cu ceilalți, nu te poți raporta la oameni care au mai mult succes decât tine".
Probabil că înțelesesem și eu asta pe măsură ce am îmbătrânit. Așa că, dacă câștig un alt Grand Slam sau câștig un Challenger, îmi aduce o enormă bucurie. Pentru că fac ceea ce îmi place să fac. M-am bucurat pentru Novak duminică, ceea ce a realizat este incredibil. Când mă uit în urmă și îmi dau seama că am câștigat Grand Slam-uri, Jocurile Olimpice și alte turnee importante, în fața unor jucători ca Novak, Rafa sau Roger, mă simt foarte mândru", a dezvăluit Murray pentru inews.co.uk.

Murray, victorie la Surbiton

Andy Murray, fostul lider al clasamentului ATP, a câştigat primul său turneu pe iarbă după şapte ani, impunându-se duminică în Challenger-ul de la Surbiton (Anglia), cu trei săptămâni înainte de startul Grand Slam-ului de la Wimbledon.
La 36 de ani, scoţianul a cedat un singur set pe parcursul competiţiei, iar în finală l-a învins cu 6-3, 6-2 pe austriacul Jurij Rodionov, în ciuda unei întreruperi de trei ore din cauza ploii.
"Este cel mai bun mod de a începe sezonul pe iarbă. Copiii mei mă întreabă mereu dacă voi veni acasă cu un trofeu, ceea ce nu a fost adesea cazul... Cred că m-au urmărit la televizor. O să le aduc cupa în seara asta", a declarat Murray după victoria de la finalul săptămânii trecute.
Aflat în prezent pe locul 43 în ierarhia mondială, Andy Murray participă în această săptămână la un alt turneu Challenger pe iarbă, programat la Nottingham, înainte de a juca la Wimbledon (3-6 iulie), competiţie care a câştigat-o de două ori în cariera sa, în 2013 şi 2016.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo