Novak Djokovic, confesiune 'amară' despre Rafa Nadal, la Roland Garros: "Am pierdut o parte din mine"

Novak Djokovic va fi singurul membru din grupul select "The Big Three" prezent anul acesta la Roland Garros. Sârbul va debuta luni la Paris, iar azi s-a întâlnit cu jurnaliștii la conferința de presă și a vorbit, printre altele, și despre Rafael Nadal, marele său rival.

Novak Djokovic & Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic este unul dintre favoriții la câștigarea titlului de la Roland Garros, fiind jucătorul cu cea mai mare experiență care se află încă la un nivel ridicat. Alcaraz, Rune sau Medvedev au avut rezultate bune în ultima vreme, însă la un Grand Slam lucrurile se schimbă fundamental, iar Nole a demonstrat de-a lungul timpului că este capabil să producă cel mai bun nivel de joc la turneele majore.
Anul acesta, fără Federer și mai ales fără Nadal, Djokovic este singurul din vechea gardă care ține steagul sus. La conferința de presă de la Paris, sârbul a avut o confesiune 'amară' la adresa celui care a cucerit nu mai puțin de 14 titluri pe zgura de la Roland Garros. Sârbul a dezvăluit în fața jurnaliștilor că o parte din el a plecat odată cu anunțul trist făcut de "Matador", potrivit căruia 2024 va fi ultimul său sezon în circuitul profesionist de tenis.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, 'dărâmat' de anunțul făcut de Rafael Nadal înainte de Roland Garros

Djokovic va juca la debutul de la Roland Garros împotriva lui Aleksandar Kovacevic, iar în semifinale îl poate înfrunta pe Alcaraz: "Faptul că Rafael Nadal nu joacă la Roland Garros e o mare pierdere pentru tenis. Sincer să fiu nu mi-e dor să-l văd pe tablou aici (râde). Nu am avut prea mult succes aici cu el pe tablou. Dar mereu vrei să îi vezi pe cei mai buni jucând la turneele mari, e fără îndoială o mare pierdere. Sper să revină măcar de la sfârșitul acestui an. Faptul că nu joacă anul acesta la Roland Garros deschide tabloul pentru foarte mulți jucători, pentru că altfel ar fi fost favoritul clar.
Când a anunțat că 2024 va fi ultimul său sezon în circuit, am simțit că și o parte din mine va pleca odată cu el. El a fost unul dintre cei mai mari factori de motivație din cariera mea, m-a făcut să reflectez asupra carierei mele și m-am simțit emoționat. Am avut o rivalitate extraordinară, ne-am împins unul pe celălalt spre rezultate și mai mari. Anunțul lui mă face să mă întreb cât timp voi mai juca și eu", a spus Novak Djokovic despre Rafa.
Roland Garros 2023 se desfãșoarã în perioada 28 mai – 11 iunie la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului se vãd în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport.
picture

Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai - 11 iunie, în direct pe Eurosport

Sursa video: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo