Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic vrea titlul la Roland Garros! Anunțul sârbului după meciul cu Kovacevic: "Sunt foarte motivat!"

Irina Aldea

Publicat 29/05/2023 la 18:43 GMT+3

Novak Djokovic, numărul 3 mondial, a obţinut luni o calificare facilă în turul 2 al turneului la Roland Garros, învingându-l în trei seturi, 6-3, 6-2, 7-6 (7/1), pe debutantul american Aleksandar Kovacevic, locul 114 ATP. După meci, sârbul a declarat că e foarte motivat să câștige titlul major cu numărul 23.

Așa s-a calificat Novak Djokovic în turul 2 la Roland Garros! Moment superb la fileu cu Kovacevic

Novak Djokovic, dublu campion la Roland Garros și favorit numărul 3 la ediția din acest an, s-a calificat în turul al doilea la ediția din acest an. Marele campion sârb a trecut de americanul Aleksandar Kovacevic (114 ATP) în minimum de seturi, arătând un nivel de joc foarte bun, cu ceva emoții pe finalul setului trei.
picture

Novak Djokovic, punct superb la Roland Garros! Sârbul, strigăt războinic în meciul cu Kovacevic

Novak Djokovic s-a impus cu scorul de 6-3, 6-2, 7-6 (1), la capătul unui meci pe care l-a dominat de la un cap la altul și care a durat două ore și 29 de minute de joc. În continuare, Nole se va duela la Paris cu Marton Fucsovics, ocupant al locului 83 ATP, care a trecut în primul tur de francezul Hugo Grenier.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic vrea titlul la Roland Garros! Anunțul sârbului după meciul cu Kovacevic

"E o plăcere pentru mine să revin aici, la Roland Garros. Sunt foarte motivat, vreau să ajung până la finalul turneului. E un turneu extraordinar, am multe emoții atât aici, cât și la Peris-Bercy. Vreau să-l felicit pe Alex pentru ce a arătat astăzi. Condițiile au fost dificile, vântul a bătut tare și mi-a fost greu să schimb direcția. Cred că deja am folosit toate cuvintele pe care le știu în franceză (râde).
În primele două seturi am jucat bine, am condus, am avut oportunități, apoi mi-am pierdut puțin concentrarea în setul trei, el a jucat mult mai bine. La orice turneu de Grand Slam trebuie să lupți pentru victorie, niciodată nu ți-e oferită. Sunt bucuros și sper să devin din ce în ce mai puternic", a transmis Djokovic la interviul de după meci.
picture

Novak Djokovic, punct uimitor la Roland Garros! Tenis de manual cu Aleksandar Kovacevic

Novak Djokovic și Marton Fucsovics s-au mai întâlnit în circuitul mondial masculin de patru ori, iar sârbul a ieșit de fiecare dată triumfător. Ultima dată s-au confruntat la turneul Masters de la Paris din 2021, în turul al doilea, acolo unde Nole s-a impus în trei seturi. Important de precizat este că aceasta va fi prima întâlnire pe zgură dintre cei doi.
Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai – 11 iunie la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului se vãd în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport.
picture

Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai - 11 iunie, în direct pe Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo