Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Patrick Mouratoglou a rezumat în doar patru cuvinte duelul Djokovic - Alcaraz de la Roland Garros. Ce a scris francezul

Andrei Nicolae

Publicat 09/06/2023 la 20:28 GMT+3

Novak Djokovic s-a calificat în finala de la Roland Garros după un duel decis în patru seturi în fața lui Carlos Alcaraz. Prima parte a jocului dintre cei doi a fost extrem de disputată, iar Patrick Mouratoglou a rezumat pe rețelele sociale în doar patru cuvinte partida dintre cei doi.

Carlos Alcaraz, pe modul Rafa Nadal în duelul cu Djokovic! Defensivă de fier și passing de zile mari

Novak Djokovic este primul finalist de la Roland Garros 2023. Sârbul a câștigat mai ușor decât era de așteptat cel mai așteptat meci al turneului, contra lui Carlos Alcaraz, dar rezultatul (6-3, 5-7, 6-1, 6-1) a fost influențat de problemele medicale ale ibericului.
Prima parte a duelului dintre sârb și iberic a fost însă una extrem de disputată, oferind schimburi de mingi și raliuri extraordinar de spectaculoase. Djokovic a fost mai bun în primul set, pe care și l-a adjudecat cu 6-3, dar Carlitos și-a ridicat nivelul în actul secund, impunându-se cu 7-5. Seturile cu numărul unu și doi, respectiv cele în care Alcaraz a putut lupta la capacitate maximă, au fost apreciate și de Patrick Mouratoglou, care a rezumat prima jumătate a meciului în doar patru cuvinte.
Francezul a scris pe pagina sa de Twitter: "Such a mental match! (n.r. în traducere: Un meci atât de psihic!)" Mouratoglou a făcut referire la spiritul de luptător al fiecărui jucător și la modul în care aceștia au muncit pentru fiecare punct. Este de menționat că primele două seturi au durat 2 ore și 9 minute din totalul de 3 ore și 15 minute, din a doua parte Alcaraz întâmpinând probleme medicale la gamba dreaptă.
Citește și:

Ce a scris Mouratoglou la finalul meciului Djokovic - Alcaraz

Tenismenul iberic nu a putut să dea același randament în următoarele două seturi, după ce a acuzat problemele musculare, iar Djokovic a dominat autoritar jocul din acel moment. Nole s-a impus cu două seturi la unu câștigate în doar 1 ora și șase minute în duelul care și-a pierdut din farmec după incidentul lui Alcaraz.
Mouratoglou a comentat și acest aspect în privința accidentării lui Alcaraz pe pagina sa de Twitter, iar francezul a scris: "Acest meci psihic s-a transformat într-un meci cu probleme fizice."
Djokovic s-a calificat astfel în cea de-a șaptea finală a sa la Roland Garros, după cele disputate în 2012, 2014, 2015, 2016, 2020 și 2021. Sârbul s-a impus și de două ori, iar duminică va căuta cel de-al treilea succes și în același timp șansa de a intra în istorie și a cuceri cel de-al 23-lea Grand Slam. Favoritul cu numărul trei de la Paris îl va înfrunta pe câștigătorul duelului dintre Zverev și Ruud.
Finala masculină de la Roland Garros va avea loc duminică, 11 iunie, începând cu ora 15:00, și va fi transmisă în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport.
picture

Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai - 11 iunie, în direct pe Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo