Tsitsipas, discurs incredibil după lecția predată de Alcaraz: "Cineva mi-a făcut voodoo, dar băiatul e prea bun!"

Stefanos Tsitsipas nu a avut nicio șansă în fața "tăvălugului" Carlos Alcaraz, ibericul câștigând de o manieră impresionantă duelul direct din sferturi. Grecul a pus noul eșec în fața celui mai tânăr număr unu din istorie pe seama misticismului, dar și al valorii superioare a adversarului.

Stefanos Tsitsipas - Carlos Alcaraz - Roland-Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

picture

Banner Betano - Roland Garros 2024

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO
Tsitsipas era considerat de experți unul dintre cei mai în formă jucători ai momentului, iar pe zgură, suprafața sa favorită, poate oricând să vină cu rezultate mari. Totuși, în cele 5 întâlniri anterioare contra lui Alcaraz, elenul câștigase doar 3 seturi, nereușind să se impună vreodată.
Nici aseară numărul 9 mondial nu a avut vreo șansă, ibericul jucând perfect și surclasându-l la toate capitolele (6-3, 7-6, 6-4).
"Parcă mi s-au făcut vrăji, nu se poate să mi se întâmple asta tocmai acum", a strigat Stefanos spre tatăl său, Apostolos, la începutul setului secund, după ce Alcaraz reușise iar breakul în debut.

Tsitsipas, "pierdut" timp de un set și jumătate în fața unui Alcaraz perfect

Varianta misticismului a fost reluată și în conferința de presă, doar că Stefanos a avut capacitatea să redevină lucid și să recunoască faptul că Alcaraz îi este superior la toate capitolele.
"M-am simțit ca și cum cineva mi-a făcut voodoo, nu am putut pune mingea unde am vrut pentru un set și jumătate. M-am simțit bine, jucam un tenis grozav și veneam cu încredere. M-am prezentat la acest meci cu senzații pe care nu le mai trăisem până acum la acest turneu, eram convins că, de data aceasta, îl puteam "răni" pe Carlos. Dar băiatul este prea bun, nu pot decât să-l felicit pentru cât de bine joacă. Îi doresc numai bine pentru că de fiecare dată când ne confruntăm, îmi arată cât de mult trebuie să mă îmbunătățesc ca tenismen", a spus Tsitsipas la conferința de presă.
Întrebat ce ar fi trebuit să schimbe în jocul lui pentru a avea în sfârșit o șansă împotriva lui Alcaraz, Tsitsipas a recunoscut că nu știe. Pur și simplu valoarea lui Carlitos e prea mare, în puține întâlniri contra altor adversari mari, de-a lungul timpului, simțindu-se atât de neputincios.
"Am tendința de a crede că sunt printre cei mai buni din lume, dar, de fiecare dată când joc împotriva lui Carlos, văd lucruri pe care nu le întâlnesc la alți rivali. Simt că loviturile lui sunt mai adânci, că el este capabil să mă învingă având răbdare, construind puncte. Nu găsesc o modalitate de a contracara tenisul lui. Nu m-am simțit niciodată așa pe teren, poate doar împotriva a unu sau doi jucători. Doar unu sau doi jucători au reușit vreodată să mă facă să mă simt așa cum o face Carlos", a mai spus sportivul elen.
Se anunță o bătălie epică în penultimul act la Roland Garros, între Sinner și Alcaraz, mulți fiind de părere că aceasta este finala din semifinale. Ultima oară când cei doi au fost față în față la un Grand Slam, a ieșit un spectacol uluitor, Carlitos impunându-se cu 6-3 6-7(7), 6-7(0), 7-5, 6-3, în sferturile US Open 2022. "A fost cel mai bun meci pe care l-am văzut în viața mea", a spus Mats Wilander, expertul Eurosport, despre acel duel.
4-4 este scorul directelor Alcaraz - Sinner, italianul impunându-se în singura dispută jucată pe zgură (finala de la UMAG 2022, scor 6-7(5), 6-1, 6-1.
Duelul Alcaraz - Sinner va avea loc vineri, organizatorii urmând a anunța mâine ora disputei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo