Alcaraz, jucătorul zilei la Roland Garros! A trecut de Sinner într-un meci memorabil și e în finală
Publicat 07/06/2024 la 19:50 GMT+3
Carlos Alcaraz este primul finalist de la Roland Garros. Ibericul s-a impus în 5 seturi contra lui Jannik Sinner în prima semifinală, scor 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3. Elevul lui Juan Carlos Ferrero va juca în ultimul act împotriva învingătorului din semifinala a 2-a, care îi aduce față în față pe Alexander Zverev și Casper Ruud.
Carlos Alcaraz, dezlănțuit în setul doi al semifinalei cu Sinner! Ibericul a revenit în meci
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz a mers la Roland Garros cu destule semne de întrebare în dreptul său, din cauza problemelor medicale de dinaintea turneului, dar acum este la un singur meci distanță de al treilea titlu de Grand Slam al carierei. În prima semifinală de la Paris, ibericul l-a învins pe Jannik Sinner într-un meci memorabil, în care a fost condus cu 2-1 la seturi și a găsit resurse să revină și să se impună în decisiv.

Betano Roland Garros 2024
Credit imagine: Getty Images
Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Sinner a început fabulos partida și s-a desprins repede la 4-0. Chiar dacă Alcaraz a dat semne de revenire, era prea târziu, și italianul și-a adjudecat prima manșă cu 6-2. Sinner a avut un start ideal și în actul secund, când a condus cu 2-0, dar apoi au apărut oscilații prea mari în jocul său, asta și pentru că adversarul și-a ridicat vizibil nivelul.
Carlos Alcaraz l-a învins pe Jannik Sinner și e în marea finală de la Roland Garros
Alcaraz a recuperat repede break-ul și ulterior a câștigat setul secund cu 6-3, iar premisele unui meci memorabil erau deja create. Setul 3 a fost unul în oglindă cu cel de-al doilea: Alcaraz a condus cu break, dar Jannik a revenit parcă de nicăieri și a câștigat manșa cu 6-3, asta deși a început să acuze problele medicale la brațul stâng.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/06/07/3984151-80858733-2560-1440.jpg)
Jannik Sinner, gest superb de fair-play, în duelul cu Alcaraz de la Roland Garros
Sursa video: Eurosport
În setul 4 s-a mers cu serviciul până la scorul de 5-4 pentru Alcaraz, fără ca în vreun game să se ajungă măcar la 40-40. În al 10-lea game, Sinner a comis o eroare flagrantă când putea face 40-15, iar apoi Alcaraz și-a procurat prima minge de break, pe care a fructificat-o și a trimis meciul în decisiv.
Având un moral mult mai bun și arătând mult mai proaspăt din punct de vedere fizic, Alcaraz a început perfect setul 5 și s-a distanțat repede la 3-0. Sinner nu a cedat, dar ibericul a rămas puternic în game-urile de serviciu, chiar dacă a avut unele momente de cădere. Lui Alcaraz i-a tremurat mâna pe final, dar a fructificat a 3-a minge de meci și s-a impus cu scorul de 2-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-3, la capătul a 4 ore și 12 minute de joc.
Odată cu succesul de azi, Carlos Alcaraz s-a calificat în a 3-a sa finală de Grand Slam, după cele de la US Open 2022 și Wimbledon 2023, ambele câștigate.
Dacă îl excludem pe Rafael Nadal, regele absolut al Grand Slam-ului parizian, Alcaraz e primul iberic ce va juca în finala de la Paris după 11 ani. În 2013, David Ferer pierdea în ultimul act în fața lui Rafa. Ultimul spaniol care a câștigat titlul la Roland Garros, cu excepția lui Nadal, este chiar antrenorul lui Alcaraz, Juan Carlos Ferrero, care se impunea în 2003 în fața olandezului Martin Verkerk.
În marea finală de duminică, Carlos Alcaraz se va duela cu învingătorul din semifinala a 2-a, în care se vor înfrunta Casper Ruud și Alexander Zverev. Dacă va câștiga, norvegianul va juca a 3-a finală la rând pe zgura pariziană, în timp ce pentru Zverev ar fi prima sa finală la Roland Garros.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo