Alexander Zverev mută presiunea pe Carlos Alcaraz, înaintea finalei Roland Garros: "Asta cred"

Alexander Zverev - Carlos Alcaraz este marea finală de la Roland Garros 2024. Ambii se află la prima lor prezență în ultimul act la Paris, deci indiferent de rezultat vom vorbi de un nou campion. Înaintea partidei, germanul a încercat oarecum să mute presiunea pe adversar, spunând că Alcaraz e jucătorul mai bun în acest moment.

Alexander Zverev - Casper Ruud - Roland-Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Alexander Zverev și Carlos Alcaraz vor juca azi cu trofeul pe masă în marea finală de la Roland Garros. Cei doi jucători au depășit destule momente de cumpănă pe parcursul turneului, dar majoritatea specialiștilor sunt de acord că în ultimul act au ajuns cei mai în formă oameni din circuit, cel puțin dacă ne raportăm strict la zgură.
Roland Garros Betano 2024

Roland Garros Betano 2024

Credit imagine: Getty Images

Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Zverev a reușit să spargă bariera semifinalelor, după 3 ani la rând în care s-a oprit în acea fază a competiției, în timp ce și Alcaraz se află la prima sa finală la Paris. Ibericul are avantajul moral de a avea deja două titluri majore în palmares, deși e mult mai tânăr, în timp ce neamțul a pierdut singura finală jucată la un Grand Slam, la US Open 2020.
După victoria cu Ruud din semifinale, Zverev a declarat că acum 4 ani era prea neexperimentat pentru a câștiga un trofeu atât de important și că acum simte că are tot ce-i trebuie pentru a obține succesul carierei. Totuși, germanul a încercat să mute presiunea pe adversar, subliniind că Alcaraz este jucătorul mai bun în acest moment.
"Am avut lupte foarte grele în trecut, desigur. Cred că acum este un jucător mult mai bun și probabil că sunt jucătorul cu care s-a confruntat cel mai mult în cariera sa. Cred că va fi un meci dificil, este o finală de Grand Slam, iar dacă ești într-o finală de Grand Slam este pentru că meriți să fii acolo. Acest lucru este valabil pentru ambii, cred că vom avea o luptă grea.", a spus Zverev la conferința de presă de după meciul cu Ruud din semifinale.

Alexander Zverev - Carlos Alcaraz, finala Roland Garros 2024

Până astăzi, Alcaraz și Zverev s-au duelat de 9 ori în circuitul masculin, iar neamțul conduce cu 5-4. Inclusiv la Roland Garros s-au înfruntat o dată, în 2022, în sferturile de finală, atunci când Sascha s-a impus în patru seturi.
La ediția de acum doi ani, germanul se accidenta teribil în semifinala cu Nadal și era nevoit să stea pe bancă multe luni din cauza acelui regretabil moment.
Încă dinainte de a afla cu ce adversar se va lupta duminică pentru trofeu, Alcaraz a afirmat cu foarte mult curaj că vrea să își adjudece acest titlu.
"Duminică va fi un meci foarte greu, indiferent de adversarul meu, ei (n.r. Zverev și Ruud) au un tenis diferit, dar abordez meciul la fel ca pe cel de astăzi (n.r. vineri). Tactic va trebui să joc foarte, foarte bine dacă vreau să câștig. Azi a fost o victorie grozavă, dar nu a fost o finală.
Da, mă imaginez cu trofeul în mâini. A mai rămas un pas mic, dar unul dintre cei mai complicati pași care există, câștigarea finalei. Finalele sunt mereu complicate. Există o frază pe care mi-o repet foarte mult și asta este că finalele nu sunt pentru a le juca, ci pentru a le câștiga. Am în minte imaginea că voi ridica trofeul, dar este un drum lung, pentru că jocul va fi complicat", a conchis ibericul.
picture

Carlos Alcaraz e în marea finală de la Roland Garros! Victorie uimitoare cu Jannik Sinner

Sursa video: Eurosport

Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.




Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo