Atât de mare e Nadal! Monfils a "uitat" de propriul meci pentru a-l vedea pe "Matador": "E legenda tuturor"
Actualizat 28/05/2024 la 10:21 GMT+3
Gael Monfils a surprins ieri, când, deși trebuia să intre pe teren pentru confruntarea cu Seyboth Wild, din primul tur de la Roland Garros, a stat până în ultimul moment pe Philippe Chatrier, pentru a-l urmări pe Nadal. După partida pe care a câștigat-o, cel mai mare showmen din istoria recentă a tenisului și-a adus tributul său pentru legendarul Rafa.
Nadal, ultimul vals la turneul sufletului său. "Regele zgurii", adio după primul tur cu Zverev
Sursa video: Eurosport
Rafael Nadal, fost număr 1 mondial, în prezent pe locul 275 ATP, a fost eliminat luni, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce s-a înclinat în trei seturi, 3-6, 6-7 (5/7), 3-6, în faţa germanului Alexander Zverev (4 ATP, favorit nr. 4).
Zverev, unul dintre cei mai în formă jucători ai momentului, recent câştigător al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, s-a impus după o partidă de trei ore şi 6 minute, dar Rafa a arătat în multe momente fantastic, în ciuda perioadei lungi de absență. Probabil că, dacă ar fi avut parte de acest duel în optimi sau sferturi sau dacă nu ar fi plouat la Paris (a fost rece și s-a jucat cu acoperișul tras, astfel că mingea nu a mai sărit, iar top-spinul ibericului nu a deranjat la fel de mult), "Matadorul" ar fi dat o replică și mai bună.
Cert e că oamenii s-au adunat "ca la urs" să îl vadă pe uriașul Nadal în acțiune, la ceea ce ar putea fi ultimul său meci la Roland Garros. Deținători a zeci de titluri de Grand Slam adunate - în frunte cu Djokovic, Alcaraz și Swiatek - au ținut să fie prezenți pe Chatrier la unul dintre "ultimele dansuri" ale super-campionului spaniol. În tribune s-a aflat și Monfils, care, deși urma să joace contra lui Seyboth Wild (a câștigat, scor 6-2, 3-6, 6-3, 6-4), a stat până în ultimul moment cu ochii pe duelul Nadal - Zverev.
După victoria contra brazilianului, marele jucător francez i-a adus un tribut superb lui Rafa, explicând că nu ar fi avut cum să rateze pentru nimic în lume revenirea "zeului" pe arena unde a rescris pentru totdeauna istoria tenisului.
"El este legenda noastră, este legenda tuturor. S-a întors. Este imposibil să nu-l urmărești, imposibil. Spun că este important, dar este mai mult decât atât. Îl iubesc orice s-ar întâmpla.
Nu cred că există un singur tenismen care să nu îl fi urmărit pe Rafa azi, este imposibil. Toți îl respectăm atât de mult, deși suntem prieteni cu el. El este regele terenurilor de zgură și s-a întors, era foarte important să-l urmăresc. Mi s-a părut fantastic să-l văd, m-am bucurat enorm", a spus Monfils după victoria în fața lui Seyboth Wild. În turul următor, sportivul din Hexagon va juca împotriva lui Lorenzo Musetti, numărul 30 mondial.
Nadal a admis că ar putea să fi fost la ultima participare la Roland Garros
Pentru Nadal aceasta ar putea fi şi ultima participare la Roland Garros. "Există mari şanse ca acesta să fie ultimul meu turneu de la Roland Garros. Dar nici nu aş putea spune că sunt sută la sută sigur că va fi ultimul", a declarat spaniolul, care pe 3 iunie va împlini 38 de ani.
De 14 ori învingător pe zgura pariziană, Rafa va reveni la Paris pentru Jocurile Olimpice, unde va încerca să obțină noi medalii atât la simplu, cât și la dublu, alături de Alcaraz. "Matadorul" e dublu medaliat cu aur la JO, obținând titlul la Beijing la simplu și cucerind cea mai strălucitoare medalie la Rio, în 2016 (după o finală cu Mergea și Tecău).
Dacă e să fi fost ultimul meu meci la Roland Garros, nu am niciun regret, am dat totul | Rafa Nadal.
Nadal, care are 22 de titluri de Mare Şlem în palmaresul său, a ezitat multă vreme dacă va participa sau nu la turneul lui preferat. În 2022, Nadal l-a învins foarte greu în semifinalele pe Zverev, care a abandonat după ce a suferit o gravă accidentare la gleznă.
Zverev va juca în runda următoare împotriva învingătorului din partida care-i opune pe belgianul David Goffin (115 ATP) şi francezul Giovanni Mpetshi Perricard (66 ATP).
Rezultate de luni la Roland Garros (masculin):
Alexander Zverev (Germania/N.4) - Rafael Nadal (Spania) 6-3, 7-6 (7/5), 6-3
Karen Khachanov (Rusia/N.18) - Sumit Nagal (India) 6-2, 6-0, 7-6 (7/5)
Matteo Arnaldi (Italia) - Arthur Fils (Franţa/N.29) 6-3, 4-6, 6-4, 6-2
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.9) - Marrton Fucsovics (Ungaria) 7-6 (9/7), 6-4, 6-1
Ben Shelton (SUA/N.15) - Hugo Gaston (Franţa) 3-6, 6-3, 6-4, 6-4
Henri Squire (Germania) - Max Purcell (Australia) 6-2, 6-2, 3-6, 4-6, 7-6 (12/10)
Felix Auger-Aliassime (Canada/N.21) - Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-2, 6-4, 6-4
Kwon Soonwoo (Coreea de Sud) - Emil Ruusuvuori (Finlanda) 6-3, 6-4, 6-3
Aleksandr Shevcenko (Kazahstan) - Aslan Karatsev (Rusia) 6-4, 4-6, 1-6, 6-1, 6-4
Jannik Sinner (Italia/N.2) - Christopher Eubanks (SUA) 6-3, 6-3, 6-4
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo