Concluzia trasă de Mouratoglou, după eliminarea lui Rafa Nadal de la Roland Garros: "A reușit în sfârșit"

Rafael Nadal a fost eliminat de către Alexander Zverev în primul tur de la Roland Garros, în ceea ce poate a fost ultimul meci al ibericului în locul în care s-a simțit ca acasă. După duelul de pe Philippe Chatrier, Patrick Mouratoglou a analizat prestația "Matadorului" și a identificat atât aspecte pozitive, cât și ce i-a lipsit marelui campion.

Final de poveste! Nadal a părăsit Philippe Chatrier în aplauzele publicului! Imagini extraordinare

Sursa video: Eurosport

Rafael Nadal, fost număr 1 mondial, în prezent pe locul 275 ATP, a fost eliminat luni, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce s-a înclinat în trei seturi, 3-6, 6-7 (5/7), 3-6, în faţa germanului Alexander Zverev (4 ATP, favorit nr. 4).
picture

Banner Betano - Roland Garros 2024

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Zverev, unul dintre cei mai în formă jucători ai momentului, recent câştigător al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, s-a impus după o partidă de trei ore şi 6 minute, dar Rafa a arătat în multe momente fantastic, în ciuda perioadei lungi de absență.
Acest lucru a fost observat și de Patrick Mouratoglou, care a analizat prestația lui Nadal de pe Philippe Chatrier. Antrenorul lui Holger Rune crede că lipsa de ritm a ibericului și-a spus cuvântul într-un duel contra unuia dintre cei mai buni jucători de pe zgură la momentul actual.
"A reușit în sfârșit să facă pregătirea pe care și-o dorea. Vestea bună este că nu a părut deloc accidentat, a fost capabil să joace un meci întreg de o durată destul de mare la o intensitate incredibilă. Desigur, a avut suișuri și coborâșuri, a fost mai puțin constant decât Zverev, dar asta e complet normal, pentru că Zverev a concurat mai mult în ultima perioadă.
Asta i-a lipsit lui Rafa în final. A fost ghinionist să joace contra lui Zverev în primul tur. Cu mai multe meciuri (n.r. în picioare), cred că ar putea fi competitiv. Cred că de aceea apare dilema de a se opri sau nu (n.r. din jucat tenis)", a spus fostul antrenor al Simonei Halep, citat de We Love Tennis.
Citește și:

ATÂT DE MARE E NADAL! MONFILS A "UITAT" DE PROPRIUL MECI PENTRU A-L VEDEA PE "MATADOR"

Oamenii s-au adunat "ca la urs" să îl vadă pe uriașul Nadal în acțiune, la ceea ce ar putea fi ultimul său meci la Roland Garros. Deținători a zeci de titluri de Grand Slam adunate - în frunte cu Djokovic, Alcaraz și Swiatek - au ținut să fie prezenți pe Chatrier la unul dintre "ultimele dansuri" ale super-campionului spaniol. În tribune s-a aflat și Monfils, care, deși urma să joace contra lui Seyboth Wild (a câștigat, scor 6-2, 3-6, 6-3, 6-4), a stat până în ultimul moment cu ochii pe duelul Nadal - Zverev.
După victoria contra brazilianului, marele jucător francez i-a adus un tribut superb lui Rafa, explicând că nu ar fi avut cum să rateze pentru nimic în lume revenirea "zeului" pe arena unde a rescris pentru totdeauna istoria tenisului.
"El este legenda noastră, este legenda tuturor. S-a întors. Este imposibil să nu-l urmărești, imposibil. Spun că este important, dar este mai mult decât atât. Îl iubesc orice s-ar întâmpla.
Nu cred că există un singur tenismen care să nu îl fi urmărit pe Rafa azi, este imposibil. Toți îl respectăm atât de mult, deși suntem prieteni cu el. El este regele terenurilor de zgură și s-a întors, era foarte important să-l urmăresc. Mi s-a părut fantastic să-l văd, m-am bucurat enorm", a spus Monfils după victoria în fața lui Seyboth Wild. În turul următor, sportivul din Hexagon va juca împotriva lui Lorenzo Musetti, numărul 30 mondial.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră casă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo